15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGermania atinge un nou record Covid-19: Peste 80.000 de cazuri în 24 de ore

Germania atinge un nou record Covid-19: Peste 80.000 de cazuri în 24 de ore

Germania a înregistrat pentru prima dată peste 80.000 de infecţii cu coronavirus într-o singură zi, potrivit cifrelor difuzate miercuri de autorități, transmite DPA citată de Agerpres.

Institutul Robert Koch (RKI) a raportat 80.430 de noi infecţii în interval de 24 de ore – în creştere cu peste 21.500 faţă de cifra din urmă cu o săptămână.

Incidenţa la şapte zile a crescut de asemenea la nivel naţional, deşi datele sunt încă considerate incomplete după vacanţele de Crăciun şi Anul Nou când s-au efectuat mai puţine teste şi mai puţine cazuri au fost raportate.

Miercuri, RKI a declarat că au fost înregistrate 407,5 cazuri la 100.000 de rezidenţi într-o perioadă de o săptămână, comparativ cu 387,9 cu o zi mai devreme.

În urmă cu o săptămână, incidenţa la nivel naţional era de 258,6. RKI a raportat un bilanţ zilnic de decese de 384, în creştere de la 346 cu o săptămână înainte.

Până acum, 114.735 de persoane au murit în Germania după ce au fost infectate cu coronavirus.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS