Coreea de Nord și Coreea de Sud, împreună cu Statele Unite și China au căzut de acord în principiu să declare în mod formal sfârșitul războiului dintre cele două Corei, a declarat liderul de la Seul, Moon Jae-in, potrivit BBC.
Negocierile nu au început deocamdată, din cauza pretențiilor Phenianului, a mai precizat președintele sud-coreean.
Războiul dintre cele două Corei, care a durat din 1950 până în 1953, s-a încheiat printr-un armistițiu, nu printr-un tratat de pace.
Din punct de vedere tehnic, Nordul și Sudul se află în continuare în stare de război – sprijinite de China, respectiv SUA -, iar relațiile dintre ele sunt tensionate.
Declarațiile președintelui sud-coreean, care se află în vzizită în Australia, au fost făcute la o conferință de presă la Canberra, alături de premierul australian Scott Morrison.
Ce dorește Coreea de Nord?
Kim Yo-jong, puternica soră a liderului nord-coreean Kim Jong-un, a dat de înțeles în luna septembrie că țara ei este deschisă discuțiilor, însă cu condiția ca Statele Unite să renunțe la ceea ce ea a numit „politica ostilă” împotriva Coreei de Nord.
Phenianul a protestat puternic împotriva prezenței trupelor americane în Coreea de Sud, a exercițiilor militare comune care au loc anual, precum și împotriva sancțiunilor impuse de SUA împotriva programului de înarmare a Coreei de Nord.
Statele Unite au precizat însă în repetate rânduri că Phenianul trebuie să renunțe la armele nucleare pentru ca sancțiunile să fie ridicate.
Președintele sud-coreean a declarat luni că Nordul continuă să aibă această solicitare ca precondiție pentru discuții.
„Din această cauză, nu ne putem așeza să discutăm sau să negociem o declarație … sperăm că discuțiile vor fi inițiate”, a spus lideul de la Seul.
Anterior, președintele sud-coreean declarase că o încheiere formală a războiului ar încuraja Coreea de Nord să renunțe la armele nucleare.