2.6 C
Craiova
sâmbătă, 27 noiembrie, 2021
Știri de ultima orăActualitatePapa Francisc a primit a treia doză de vaccin

Papa Francisc a primit a treia doză de vaccin

Vaticanul a anunţat miercuri că a început administrarea celei de-a treia doze de vaccin anti-COVID-19 persoanelor de peste 60 de ani, printre care se numără şi papa Francisc, în vârstă de 84 de ani, şi persoanele vulnerabile, scrie Agerpres.

„În a doua jumătate a lunii octombrie, Direcţia de Sănătate şi Igienă a statului Vatican a început administrarea celei de-a treia doze de vaccin împotriva noului coronavirus, acordând prioritate persoanelor de peste 60 de ani şi persoanelor vulnerabile”, a informat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni, într-un comunicat.

În afară de papa Francisc, a fost vaccinat cu a treia doză de întărire şi papa emerit Benedict al XVI-lea, în vârstă de 94 de ani.

În data de 3 februarie, Bruni confirmase că papa Francisc a primit a doua doză de vaccin anti-COVID-19, la trei săptămâni după ce i se administrase prima doză.

Direcţia de Sănătate şi Igienă a statului Vatican a rezervat aproape 10.000 de vaccinuri ale companiei farmaceutice Pfizer pentru campania sa de vaccinare pentru cei aproape 3.000 de angajaţi şi 800 de rezidenţi, la 13 ianuarie, când Suveranul Pontif a primit prima doză.

La fel ca şi în alte ţări, primii vaccinaţi au fost personalul sanitar şi vârstnicii.

Papa Francisc a reiterat de nenumărate ori importanţa ca oamenii să se vaccineze pentru a-şi proteja aproapele, iar în septembrie a subliniat că graţie vaccinurilor lumea începe să iasă „puţin câte puţin la lumină” şi să depăşească „negrul coşmar” al pandemiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

„U“ Craiova – FCSB / Fanii Științei sunt așteptați...

Oficialii clubului Universitatea Craiova nu au stat prea mult...

ȘTIRI GdS