10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateIncendiu violent la Centrul Comercial Transilvania din Târgu Mureş

Incendiu violent la Centrul Comercial Transilvania din Târgu Mureş

Un incendiu violent care a izbucnit, marţi după-amiază, la Centrul Comercial Transilvania din Târgu Mureş a distrus un depozit de alimente şi alte bunuri pe o suprafaţă de circa 300 de metri pătraţi, fără a se înregistra victime.

„Depozitul are o suprafaţă de aproximativ 5.500 mp iar incendiul a afectat aproximativ 300 mp. Incendiul este localizat, se intervine pentru stingere (…) Nu au fost afectate vecinătăţile. La faţa locului sunt cinci autospeciale de intervenţie (o autoscară mecanică, trei autospeciale de stingere cu apa şi spumă, un echipaj de descarcerare şi comandă). Intervenţia este mai dificilă din cauza fumului dens şi se intervine doar cu aparatele de respirat. A fost prealertată grupa operativă pentru asigurarea permanenţei la nevoie”, a precizat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş.

Incendiul s-a manifestat în interiorul depozitului comercial cu degajări mari de fum şi nu au fost anunţate victime, întrucât depozitul se afla în afara programului de lucru. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS