Marocul a lansat joi paşaportul de vaccinare anti-COVID-19, primul într-o ţară din Magreb, dar al cărui caracter obligatoriu pentru accesul în spaţiile publice a suscitat proteste pe reţelele sociale, transmite AFP, citat de Agerpres.
Paşaportul va fi obligatoriu în spaţiile închise, hoteluri, restaurante, cafenele, magazine, săli de sport, băi hammam, dar şi pentru accesul în instituţiile publice, semi-publice şi private şi la locurile turistice. El va fi necesar, de asemenea, pentru ieşirea din ţară şi pentru deplasările între prefecturi şi provincii. Intrarea în vigoare a paşaportului i-a făcut pe mulţi să se îndrepte spre centrele de vaccinare, nu fără o oarecare confuzie, spre a-şi procura preţiosul certificat.
„Am fi preferat ca această decizie să fi venit în etape“
Mulţi oameni sunt nemulţumiţi de măsură. „Sincer, mi s-a părut o decizie dificilă pentru că a venit dintr-odată. Mă aflu aici din această dimineaţă şi e multă lume. Am fi preferat ca această decizie să fi venit în etape’, a declarat pentru AFP Fatima Zahra Boutrig, o tânără locuitoare a capitalei.
„O obligaţie şi o mulţime de întrebări!“, a titrat pe prima pagină cotidianul francofon L’Economiste.
Decizia guvernului, anunţată luni, a provocat o anumită indignare pe reţelele sociale, alimentând dezbateri aprinse pro şi contra vaccinării. Un „colectiv de cetăţeni“, format din personalităţi de toate orientările, a lansat o petiţie pe internet care a strâns mii de semnături, denunţând instituirea ‘arbitrară’ a paşaportului sanitar.
Alţi internauţi, în schimb, aprobă măsura. „Rolul paşaportului de vaccinare este de a le permite majorităţii covârşitoare a marocanilor care sunt vaccinaţi să reia o viaţă aproape normală“, a pledat într-un articol doctorul Tayeb Hamdi, expert în sisteme de sănătate. Marocul, unde curba de infectări şi de decese se află în scădere, are ca obiectiv vaccinarea a 80% din populaţie, adică a 30 milioane de persoane. Peste 21 milioane au primit deja a doua doză de vaccin.
Guvernul a accelerat începând din această lună campania de administrare a unei a treia doze care să întărească imunitatea colectivă în faţa riscului ‘probabil’ de apariţie a unui al treilea val de infectări.
Citeşte şi: Au decedat doi pacienți de la Spitalul COVID Cărbunești