15.3 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCFR introduce plata contactless pe ruta Gara de Nord - Aeroport

CFR introduce plata contactless pe ruta Gara de Nord – Aeroport

CFR Călători va pune de luni automate în trenurile de pe ruta Gara de Nord – Aeroport, astfel că plata biletelor va putea fi făcută contactless, prin orice tip de dispozitiv de plată: card, telefon sau ceas inteligent. Între Gara de Nord și Aeroportul Henri Coandă sunt 72 de trenuri pe zi în ambele sensuri: 60 ale CFR Călători și 12 ale Transferoviar, informează Hotnews.

CFR Călători spune într-un comunicat:

„CFR Călători și BCR implementează plata contactless a biletului de călătorie pentru trenurile pe relația București Nord – Aeroportul Henri Coandă

În cadrul acțiunilor desfășurate pentru creșterea gradului de digitalizare și extinderea canalelor alternative de emitere a biletelor de tren, CFR Călători în colaborare cu Banca Comercială Română (BCR) implementează de luni, 23 august 2021, un proiect pilot prin care facilitează călătorilor plata biletelor direct în tren.

Pentru început, proiectul-pilot cuprinde trenurile de pe ruta București Nord – Aeroport Henri Coandă și retur unde călătorii au la dispoziție terminale BCR contactless (Mastercard sau Visa), pentru plata biletului de călătorie prin orice tip de dispozitiv de plată: card, telefon sau ceas inteligent. Întregul proces de cumpărare este simplu, intuitiv și rapid: se selectează tipul de călător adult / copil, iar plata se face prin poziționarea dispozitivului de plată contactless în fața terminalului BCR.

Dispozitivele permit în acest moment achiziționarea a două tipuri de bilete: pentru adulți și copii, respectiv bilete pentru categoriile de clienți la care nu este necesară verificarea / reținerea unor documente suplimentare. Tariful unei călătorii pe ruta București Nord – Aeroport Henri Coandă este de 4 lei pentru un adult și 2 lei pentru un copil (cu vârsta între 5-10 ani, călătoria fiind gratuită pentru cei sub 5 ani).

Călătorii nu vor avea de platit alte comisioane sau taxe bancare pentru achitarea contactless a călătoriei în tren, indiferent de cardul sau dispozitivul utilizat. Chitanțele care atestă că s-a plătit contravaloarea călătoriei se vor tipări individual, pentru fiecare client în parte”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS