11.4 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateLituania vrea să construiască o barieră la frontiera cu Belarus, pentru a opri valul de migranţi

Lituania vrea să construiască o barieră la frontiera cu Belarus, pentru a opri valul de migranţi

Parlamentul lituanian dezbate marţi un proiect de lege cu privire la construirea unei bariere metalice cu sârmă ghimpată în vârf, care să oprească migranţii, ce au traversat în număr record anul acesta frontiera cu Belarusul, informează News.ro.

Tot mai mulţi migranţi au intrat în ultimele săptămâni în Lituania, Letonia şi Polonia.

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko este acuzat de faptul că foloseşte această migraţie cu scopul de a exercita presiuni asupra Uniunii Europene (UE) să ridice sancţiuni pe care le-a impus regimului de la Minsk după realegerea sa contestată în urmă cu un an.

În cazul în care Parlamentul adoptă proiectul de lege, Lituania urmează să construiască o barieră metalică – de patru metri înălţime cu sârmă ghimpată în vârf -, cu o lungime de 508 metri, în valoare de 152 de milioane de euro, potrivit agenţiei Baltic News Service (BNS), care citează Serviciul Naţional lituanian al Grănicerilor.

Parlamentul dezbate totodată posibilitatea de a autoriza armata să patruleze la frontieră şi de a limita – temporar – posibilitatea depunerii unei cereri de azil în posturi de control de la frontieră sau la ambasade.

De la începutul lui 2021, 4.026 de persoane au pătruns în mod ilegal în Lituania, din Belarus, a anunţat într-un comunicat, la 3 august, Ministerul lituanian de Interne.

În 2020, în Lituania au intrat în mod ilegal 74 de persoane.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS