22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMarele câștigător al iPhone Photography Awards, un fotograf de origine română

Marele câștigător al iPhone Photography Awards, un fotograf de origine română

Fotograful Istvan Kerekes, născut la Târgu Mureş şi stabilit în Ungaria, a fost desemnat câştigătorul celui mai important premiu al ediţiei din acest an a competiţiei iPhone Photography Awards (IPPA), relatează cnet și Agerpres.

Imaginile premiate în cadrul competiţiei IPPA reamintesc faptul că fotograful este mai important decât aparatul de fotografiat, în acest caz modelul de iPhone, cu care le realizează.

Imaginea premiată, realizată cu un telefon iPhone 7

Istvan Kerekes, desemnat de IPPA marele câştigător al categoriei „Fotograful anului”, a realizat imaginea premiată, intitulată „Transylvanian Shepherds”, cu un telefon iPhone 7, potrivit unui comunicat publicat joi pe pagina de internet a competiţiei.

IPPA celebrează anual creativitatea fotografilor care folosesc un telefon

Începând din 2007, IPPA celebrează anual creativitatea fotografilor care folosesc un telefon iPhone pentru a surprinde imagini şi acordă premii pentru cele mai bune fotografii alese de un juriu, înscrise în cele peste cincisprezece categorii.

Imaginile care ocupă primele locuri la cea mai importantă categorie a competiţiei, „Fotograful anului”, scot în evidenţă suferinţa, izolarea, speranţa şi frumuseţea.

Dintre miile de imagini care au fost surprinse cu un iPhone şi înscrise în competiţie, fotografia fotojurnalistului Istvan Kerekes, realizată în Târgu Mureş, scoate în evidenţă contrastul dintre pământul îngheţat şi lipsit de viaţă şi doi păstori transilvăneni, care ţin fiecare câte un miel.

Potrivit paginii de internet a fotografului, Istvan Kerekes s-a născut în 1977 în Târgu Mureş şi din 2007 este stabilit în Ungaria.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS