6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBrexit: Foarte puțini pensionari europeni au solicitat statutul de rezidență în Marea Britanie

Brexit: Foarte puțini pensionari europeni au solicitat statutul de rezidență în Marea Britanie

Foarte puțini pensionari europeni care locuiesc în Regatul Unit au depus cerere la timp pentru a putea rămâne acolo după Brexit, existând teama că alte mii se vor găsi în situația de a fi deportați, a menționat vineri un raport parlamentar, citat de AFP.

După ce Regatul Unit a părăsit Uniunea Europeană, cetățenii țărilor membre ale UE, dar care locuiau pe teritoriul britanic, au avut termen până la sfârșitul lunii iunie să-și prezinte cererea de rezident, lucru făcut de peste 6 milioane dintre ei.

Însă, potrivit unui raport parlamentar publicat vineri, doar 2% dintre aceste cereri au fost depuse de persoane cu vârsta peste 65 de ani, un procent departe de a reflecta ponderea pensionarilor europeni care locuiesc în Marea Britanie.

„Faptul că doar 2% dintre solicitanți au peste 65 de ani sugerează că persoanele în vârstă ar fi putut fi trecute cu vederea sau pur și simplu nu și-au putut depune cererea înainte de termen”, a declarat Charles Hay, președintele Comisiei de Afaceri europene în Camera Lorzilor, responsabil pentru redactarea raportului.

Situația este „deosebit de îngrijorătoare pentru cetățenii italieni care au emigrat în Regatul Unit după cel de-al doilea război mondial”, se specifică în acest text.

Cererea pentru statutul de reședință trebuia făcută online, o manevră care a dezavantajat persoanele în vârstă, deseori nefamiliare cu noile tehnologii, avertizaseră asociațiile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS