17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateVarianta Delta a coronavirusului se răspândește în Argeș

Varianta Delta a coronavirusului se răspândește în Argeș

În Argeș au fost deja depistate 17 cazuri de Covid, varianta Delta, provenită din India. 12 din cei infectaţi sunt din Piteşti. Autorităţile recomandă vaccinarea de urgenţă.

Doi oameni diagnosticaţi cu această mutaţie au murit. Institutul de Sănătate Publică spune că în zonă există transmitere comunitară a coronavirusului.

Primul caz cu varianta Delta a fost depistat în Argeş pe 24 mai, iar ultimul în 10 iunie. Încă 130 de probe, recoltate după această dată, se afla în lucru. Pacienţii infectaţi cu această variantă nu se cunosc între ei, potrivit Stirile Pro Tv.

Până în acest moment nu există date care să indice vreo legătură între cele 17 persoane care au fost depistate cu această variană de Covid-19, primul caz ar fi al unui lucrător de la o firmă de transport internaţional, însă pentru celelalte nu s-a stabilit vreo legătură cu acea persoană.

Autorităţile estimează că va deveni dominantă până la sfârşitul lunii august

Varianta Delta este mult mai contagioasă decât cele depistate până acum, iar autorităţile estimează că va deveni dominantă până la sfârşitul lunii august.

12 persoane din cele 17 sunt pensionare sau fără ocupaţie

12 persoane din cele 17 sunt pensionare sau fără ocupaţie. Adică nu merg într-un loc de muncă, nu merg într-un colectiv.

Medicii au remarcat o creştere a necesităţii de supraveghere medicală, pentru cei care au contractat varianta Delta.


Medic: ”Deocamdată protocoalele terapeutice rămân neschimbate, răspunsul la tratamentele în uz este bun, satisfăcător, şi se pare ca factori individuali, cum ar fi vârstă, alte patologii, fac diferenţa în evoluţia bolii”.

Vaccinurile care se administrează în România sunt eficiente şi în fața variantei Delta

Vaccinurile care se administrează în România sunt eficiente şi în fața variantei Delta- susţine Agenţia Europeană a Medicamentului. Dintre cei 17 oameni depistaţi cu mutaţia provenită din India, unul singur era vaccinat anticovid.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS