15.5 C
Craiova
miercuri, 1 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateLucrările la monumentul de la Padeș, gata la începutul toamnei

Lucrările la monumentul de la Padeș, gata la începutul toamnei

Lucrările de restaurare la Monumentul de la Padeș, dedicat Revoluției condusă de Tudor Vladimirescu vor fi gata la începutul acestei toamne, în luna septembrie. Este un proiect de reabilitare cu fonduri de la Consiliul Județean Gorj și autoritatea locală. Sunt în derulare lucrări de amenajare peisagistică. Este vorba de amenajarea de alei, spații verzi, mobilier de exterior, iluminat public și altele.

Sunt prevăzute și lucrări de drenare pentru ca apele pluviale să nu afecteze fundația monumentului. De asemenea, ultima etapă a programului de restaurare vizează fațetele monumentului care are forma unui trunchi de piramidă. Pe fiecare fațetă din partea superioară a operei sunt înfățișate momente din perioada Revoluției de la 1821, condusă de Tudor Vladimirescu. Monumentul se află în Câmpia Soarelui de la Padeș. Aici a fost citită Proclamația de la Padeș, un document programatic al Revoluției de la 1821.

Erou al Revoluției de la 1821

Tudor Vladimirescu s-a născut într-o familie de țărani liberi, cu o bună stare materială. A devenit unul dintre reprezentanții tinerei burghezii aflate în plină ascensiune: a fost arendașul mai multor moșii, vătaf de plai (subprefect) de Mehedinți și a practicat negustoria.

A participat la războiul ruso-turc din 1806-1812 în fruntea unui corp de panduri olteni, fiind decorat cu ordinul „Sfântul Vladimir“ clasa a III-a și înălțat la gradul de locotenent. A călătorit mult în țară și în străinătate, a învățat câteva limbi străine și a legat o strânsă prietenie cu intelectuali ardeleni (Gheorghe Lazăr devenindu-i sfetnic apropiat), prin intermediul cărora a avut acces la lucrările unora dintre corifeii Școlii Ardelene. A dat dovadă de reale aptitudini de comandant și organizator militar, fiind cel care a pus bazele noilor unități de panduri, care trebuiau să devină nucleul „Adunării norodului“ – oastea revoluției de la 1821.

Țelurile Revoluției de la 1821 au fost consemnate în diferite acte, începând cu Proclamația de la Padeș și Scrisoarea către Poartă „Cererile norodului românesc“ din 23 ianuarie/4 februarie 1821, continuând cu Proclamațiile din 16/28 martie, 20 martie/1 aprilie, al doilea „arzmagzar“ către Poartă din 27 martie/8 aprilie și alte scrisori și declarații ale lui Vladimirescu. Din toate documentele reiese că se urmărea realizarea în etape succesive a unor măsuri care să asigure instituirea unei noi ordini sociale și politice și să asigure accesul țării la un statut de mai largă independență“, potrivit surselor istorice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS