11.4 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDecizia de carantinare a unei localități se va lua în baza a 6 indicatori

Decizia de carantinare a unei localități se va lua în baza a 6 indicatori

Decizia de carantinare a unei localități se va lua pe baza a șase indicatori, precum evoluția numărului de cazuri, rata de infectare, capacitatea de testare, a declarat secretarul de stat în Ministerul Sănătății Andreea Moldovan, la finalul unei ședințe în care s-a discutat despre modificarea criteriilor pentru instituirea carantinei.

Ea a mai spus că, în continuare, sunt județe în care se fac foarte puține teste pentru COVID, iar acolo nu știi exact ce se întâmplă. Întrebată dacă ar putea fi introdusă obligația pentru o localitate de a face un anumit număr de teste, Andreea Moldovan a spus „ar fi extrem de important”, potrivit HotNews.

Decizia de carantinare va fi luată în baza a 6 indicatori și vor fi făcute simulări

Secretarul de stat a făcut aceste declarații la finalul unei ședințe de la Ministerul Sănătății la care au luat parte experți în sănătate publică, în care s-a discutat despre schimbarea criteriilor pentru instituirea carantinei într-o localitate.
Andreea Moldovan a afirmat că decizia de carantinare va fi luată în baza a 6 indicatori și vor fi făcute simulări, iar marți va exista o concluzie.

Este vorba despre indicatori tehnici

Întrebată despre ce indicatori este vorba, ea a enumerat evoluția numărului de cazuri, rata de incidență și capacitatea de testare, precizând că este vorba despre indicatori tehnici.
„Dorim să avem o testare mai mare tocmai pentru avea o imagine mai bună a ceea ce se întîmplă în țară. Se fac teste RT-PCR. Capacitatea de testare este mai mare decât cererea. Avem teste antigen rapide care sunt disponibile și care pot fi folosite și, cu toate acestea, oamenii se testează destul de puțin și evită de multe ori să își facă acest test”, a afirmat Moldovan.
Întrebată dacă ar putea fi introdusă obligația pentru o localitate de a face un anumit număr de teste, Andreea Moldovan a răspus: „Ar fi extrem de important. În aceste județe cu testare redusă, cu 10-20-100 de teste, nu știi ce se întâmplă”.

Criteriile pentru declanșarea analizei în vederea propunerii de instituire a carantinei zonale

Care sunt acum criteriile pentru declanșarea analizei în vederea propunerii de instituire a carantinei zonale sunt:

  • trend crescător pentru 14 zile
  • rata de infectare peste 6 cazuri/1000 de locuitori
  • ponderea majoritară a cazurilor în cadrul comunității față de focarele înregistrate în comunități închise (centre rezidențiale, unități sanitare)
  • ponderea populației în vârstă de 65 de ani și peste, atât în localitate, cât și în zonele rurale ale județului
  • personal insuficient pentru desfășurarea anchetelor epidemiologice în cadrul DSP, în raport cu numărul de cazuri confirmate
  • personal sanitar insuficient în spitalele care asigură asistența medicală pacienților suspecți/confirmați cu COVID-19 (focare în rândul personalului medico-sanitar), dotare insuficientă cu echipamente personale de protecție
  • gradul de ocupare a paturilor, atât pe secțiile COVID, cât și pe secțiile ATI >90%, cu pacienți din zona respectivă
  • populația din zona afectată nu este compliantă la regimul de izolare la domiciliu pentru 14 zile în urma unui contact apropiat cu un caz confirmat sau cazuri confirmate izolate la domiciliu

Criterii adiționale pentru luarea deciziei de carantinare zonală

Sunt prevăzute și criterii adiționale pentru luarea deciziei de carantinare zonală:

  • existența unui/unor medici de familie pe raza localității care să fie responsabilizat(i) cu contactarea și monitorizarea din punct de vedere medical a contacților izolați la domiciliu și acordarea asistenței medicale a populației din zona respectivă
  • existența unei unități comerciale pentru asigurarea nevoilor esențiale
  • existența unei farmacii pentru asigurarea medicamentelor necesare pentru tratamentul uzual al populației
  • dacă localitatea este traversată de un drum județean/național
  • dacă la nivelul localității sunt suficiente resurse umane din cadrul poliției locale sau pot fi mobilizate alte resurse umane pentru asigurarea monitorizării zilnice a respectării regimului de izolare la domiciliu
  • în cazul localităților mai mari (orașe, municipii) evaluarea spitalului care asigură asistența medicală pacienților suspecți/confirmați COVID-19, din punct de vedere al gradului de ocupare, a situației stocurilor de echipamente, a numărului de personal medical

Cine ia decizia

Cine ia decizia de instituire a carantinei:

  • INSP evaluează propunerea Direcției Sanitare Publice județene și, în cazul avizării favorabile, o transmite Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.
  • Carantina zonală se instituie prin ordin al șefului Departamentului pentru Situații de Urgență.
  • Propunerea de ridicare a carantinei zonale se va face pe baza analizei DSP, la 14 zile de la instituirea măsurii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS