10.1 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateLista lui Cîţu: România, printre cele mai "relaxate" ţări din Europa!

Lista lui Cîţu: România, printre cele mai „relaxate” ţări din Europa!

Premierul Florin Cîţu a publicat, joi, pe Facebook, o listă cu statele europene care au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii, unele dintre acestea limitând circulaţia de la orele 20.00 sau 21.00. „Măsurile implementate de România în contextul pandemiei de coronavirus sunt printre cele mai relaxate din Europa”, a spus premierul, citat de hotnews.

Conform listei prezentate de Cîțu, în Austria și Slovacia, circulația este limitată de la ora 20.00, iar în state precum Cehia, Cipru, Muntenegru, Turcia și Slovenia carantina de noapte se aplică de la ora 21.00.

„Măsurile implementate de România în contextul pandemiei de coronavirus sunt printre cele mai relaxate din Europa. Și vă mulțumesc vouă pentru asta, pentru că ați fost responsabili. Hai să continuăm așa! Doar împreună putem învinge pandemia”, a scris Cîțu.

Noile măsuri vor intra în vigoare din 14 martie

În România, carantina de noapte va fi în vigoare de la ora 22.00, față de 23.00, cum este acum, astfel că până la ora 05.00 se va putea ieși din casă doar pentru motive întemeiate și doar în baza declarației pe propria răspundere, potrivit hotărârii de miercuri a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, prin care se prelungește starea de alertă în România.

De asemenea, va fi limitat gradul de ocupare a spațiilor de cazare din hoteluri sau pensiuni la cel mult 70% din capacitatea maximă a acestora, în mai multe stațiuni în care se practică schiul sau alte sporturi de iarnă.
Măsurile vor intra în vigoare din 14 martie, dată de la care va fi prelungită starea de alertă în România.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS