Oamenii veniți din țările aflate pe lista roșie vor fi nevoiți să își facă rezervare la anumite hoteluri autorizate de Guvern și să plătească pentru cele 10 zile de carantină.
Autoritățile britanice au luat această măsură pentru a preveni intrarea în țară a unor persoane infectate cu noi tulpini ale coronavirusului.
Sunt 33 de țări incluse pe lista roșie, printre care Portugalia, Brazilia și Africa de Sud, scrie BBC. Orice britanic care a vizitat în ultimele 10 zile una dintre aceste țări va fi nevoit, la întoarcerea acasă, să stea 10 zile în carantină la hotel.
„Înainte de a călători, ei trebuie să își facă rezervare online la un hotel autorizat de Guvern și să plătească pentru un pachet de carantină, care costă 1750 de lire sterline de persoană, sumă care include cazarea la hotel, transportul și testarea”, a spus, zilele trecute, ministrul Sănătății, Matt Hancock.
Pentru încă un adult sau un copil cu vârsta de 12 ani, se aplică un tarif suplimentar de 650 de lire sterline, iar pentru copiii mai mici de 12 ani, tariful este de 325 de lire.
Amenzi pentru cei care nu respectă regulile carantinei
Oficialul britanic a explicat că e nevoie de aceste noi reguli pentru a feri țara de noile tulpini ale coronavirusului și pentru a nu risipi lupta începută prin campania de vaccinare. Deja, 15 milioane de britanici s-au vaccinat împotriva coronavirusului.
Cine refuză carantina la hotel va fi amendat cu sume cuprinse între 5000 și 10.000 de lire sterline, iar cei care mint și nu dezvăluie că au vizitat una din țările aflate pe lista roșie riscă pedepse de până la 10 ani de închisoare.
Indiferent de țara din care revin, britanicii vor fi obligați să se testeze în a doua și în a zecea zi de carantină, la domiciliu sau la hotel. 210 lire sterline costă aceste teste, iar cei care refuză să le facă vor fi amendați cu o sumă de 10 ori mai mare.
BBC scrie că din cauza acestor măsuri, mulți britanici și-au amânat revenirea în țară.
În Marea Britanie, au fost confirmate în ultimele 24 de ore, aproape 11.000 de noi cazuri de infectare cu coronavirus și cel puțin 250 de morți.
De altfel, Regatul Unit se află pe primul lor în Europa în privința numărului de persoane decedate din cauza complicațiilor generate de COVID-19, peste 117.000.