12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateA fost găsit trupul uneia dintre persoanele dispărute după alunecarea de teren din Norvegia

A fost găsit trupul uneia dintre persoanele dispărute după alunecarea de teren din Norvegia

Autorităţile norvegiene au anunţat vineri că au găsit o persoană moartă, la două zile după alunecarea de teren survenită într-o localitate la nord de Oslo. Operaţiunile de salvare continuă pentru a găsi nouă dispăruţi, scrie agerpres.

„În jurul orelor 14.30, în alunecarea de teren a fost găsit un mort”, a indicat poliţia într-un scurt comunicat.

Aceasta a publicat ulterior lista cu numele celor zece persoane dispărute, doi copii de doi şi 13 ani şi opt adulţi, precizând că corpul găsit nu a fost identificat.

Sprijiniţi de echipe de salvare suedeze, căutătorii norvegieni au scotocit vineri locuinţele distruse de alunecarea de teren produsă la primele ore ale zilei de 30 decembrie şi care până în prezent nu au fost accesibile, înainte de a fi întrerupţi de lăsarea întunericului.

Operaţiunile de căutare se vor derula în special cu resurse aeriene. Până luni la orele 15.00, este interzis zborul oricăror avioane deasupra zonei în care s-a produs alunecarea de teren.

Autorităţile speră să găsească supravieţuitori în resturile locuinţelor care s-au scufundat când pământul a alunecat.

Solul este continuare instabil

Miercuri, circa o mie de persoane au fost evacuate din locuinţe în urma acestei alunecări de teren produsă în localitatea Ask, din municipalitatea Gjerdrum, un oraş cu 5.000 de locuitori situat la nord-est de capitala norvegiană. Se vor putea întoarce la casele lor abia după ce zona va fi securizată.

Potrivit Direcţiei norvegiene a apelor şi energiei (NVE), alunecarea a cuprins un teren cu o lăţime de 350 de metri şi o lungime de 800, iar solul este în continuare instabil.

Zece persoane au fost rănite, una dintre acestea, în stare gravă, fiind transportată la Oslo.

Sosită la faţa locului, prim-ministrul Erna Solberg a subliniat că această alunecare de teren este ”una dintre cele mai mari” petrecute vreodată în ţara sa.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS