12.6 C
Craiova
sâmbătă, 4 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateCel mai bătrân om din lume condamnat la moarte va fi rejudecat după 50 de ani

Cel mai bătrân om din lume condamnat la moarte va fi rejudecat după 50 de ani

Cea mai înaltă instanță din Japonia a menținut o hotărâre care îi acordă dreptul la un nou proces unui bărbat considerat a fi cel mai bătrân om condamnat la moarte din lume, scrie hotnews.

Condamnat la moarte în 1968

Iwao Hakamada, de 84 de ani, a trăit cu o condamnare la moarte mai bine de jumătate de secol după ce a fost condamnat pentru jefuirea și uciderea șefului său, a soției bărbatului și a celor doi copii adolescenți ai familiei.

Însă Hakamada și susținătorii săi afirmă că acesta a mărturisit crima în urma unor interogatorii brutale ale poliției în care a fost bătut și că dovezi au fost plantate pentru a-l incrimina pe acesta.

Japonezul a încercat să își retragă mărturisirea însă a fost condamnat la moarte în 1968, verdictul fiind confirmat de Curtea Supremă a Japoniei în 1980.

Un nou test ADN îi confirmă spusele

Însă o instanță din orașul Shizuoka i-a acordat bărbatului dreptul la un nou proces în 2014, un eveniment extrem de rar în sistemul juridic rigid al Japoniei, datorită îndoielilor apărute în urma efectuării unor teste ADN.

Curtea a afirmat că anchetatorii ar fi putut planta dovezile și a dispus eliberarea fostului boxer, adăugând că este injust ca acesta să rămână în detenție în așteptarea unui nou proces.

Procurorii au făcut apel la decizie și au câștigat la Înalta Curte din Tokyo, cazul ajungând apoi la Curtea Supremă a Japoniei care a decis în favoarea lui Hakamada.

„Curtea Supremă a decis astăzi să mențină rejudecarea prin întoarcerea unei decizii a Înaltei Curții din Tokyo care a respins cererea pentru un nou proces”, a scris avocatul lui Hakamada pe blogul său.

„Încă îmi tremură mâinile după ce am auzit vestea. Sunt foarte, foarte bucuros”, a adăugat avocatul.

Japonia, favorabilă pedepsei capitale

sținătorii lui Hakamada susțin că acesta a fost grav afectat mintal de cei aproape 50 de ani de detenție, majoritatea petrecuți în izolare și cu perspectiva execuției mereu prezentă.

Într-un interviu acordat AFP, în 2018, fostul boxer a declarat că se simte ca și cum ar „lupta o rundă în fiecare zi”.

Japonia este singura democrație industrializată majoră în afară de Statele Unite care încă pune în aplicare condamnări la moarte, pedeapsa capitală bucurându-se de un sprijin larg în țara insulară.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS