17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateÎn California, pacienții înstăriți oferă bani mulți ca să intre în față la vaccinarea anti-Covid

În California, pacienții înstăriți oferă bani mulți ca să intre în față la vaccinarea anti-Covid

Dr. Jeff Toll, al cărui cabinet are drepturi de acces privilegiat la Cedars-Sinai Medical Center din Los Angeles, spune că un pacient s-a oferit să doneze spitalului 25.000 de dolari în schimbul unei injecții prompte cu vaccinul.

Cabinetul lui Toll oferă servicii unei clientele selecte care include directori generali și vedete din industria divertismentului, dar doctorul afirmă că le spune pacienților că și ei trebuie să aștepte ca prima serie de vaccinuri să fie distribuită către aceia care au cea mai mare nevoie de protecție, potrivit HotNews.

Săptămâna trecută, California a primit 327.000 de doze de vaccin Pfizer

Săptămâna trecută, California a primit 327.000 de doze de vaccin Pfizer, administrând primele injecții lucrătorilor din sănătate aflați în prima linie de luptă cu virusul care a provocat 22.000 de decese în stat de la debutul pandemiei.

„Cred că unul din cele mai dificile lucruri pentru medicii care îngrijesc acești oameni cu adevărat puternici este să fie capabili să le spună: Nu, și voi aveți de așteptat”, a spus Toll. „Acești oameni nu sunt obișnuiți să aștepte”. El a mai spus că a aplicat pentru a deveni centru de distribuire a vaccinului și a și cumpărat în avans congelatoare speciale ultra-reci pentru flacoane de vaccin Pfizer.

Dr. David Nazarian, cu cabinet în Beverly Hills, spune că un număr de clienți de pe lista A îl contactează spunând că banii nu sunt o problemă, dacă-i ajută să obțină repede vaccinul: „Îl voiau ieri. Vom juca după reguli, dar vom face tot ce putem ca să distribuim vaccinul când ne va fi disponibil”.

California de sud a cunoscut în ultimele săptămâni un val fără precedent de noi infecții și spitalizări cu Covid-19

California de sud a cunoscut în ultimele săptămâni un val fără precedent de noi infecții și spitalizări cu Covid-19, capacitatea secțiilor de terapie intensivă ajungând la 0%, iar autoritățile emițând avertizări grave că virusul va scăpa de sub control.

Dr. Abe Malkin, fondator al Concierge MD LA, spune că a primit sute de telefoane de la oameni care încearcă să obțină acces prioritar

Dr. Abe Malkin, fondator al Concierge MD LA, spune că a primit sute de telefoane de la oameni care încearcă să obțină acces prioritar la primele doze: „Aș spune că 5 până la 10% dintre aceștia spun că vor să facă o donație caritabilă ca să urce spre capul listei”.

Și cabinetul lui Malkin a aplicat ca să devină distribuitor de vaccin, dar pentru vaccinul Moderna, noul autorizat de FDA și care va fi mai ușor de manevrat deoarece nu are aceleași cerințe extreme de depozitare ca vaccinul Pfizer.

Despre evitarea listelor de așteptare, guvernatorul statului California, Gavin Newsom, a avertizat că statul va fi foarte agresiv ca să se asigure că cei cu mijloace și cu influență nu-i prejudiciază pe cei care merită cel mai mult acest vaccin: „Către cei care cred că pot trece în față și cei care cred că dacă au resurse sau relații, îi vom lăsa să o facă. Vom monitoriza foarte, foarte îndeaproape”.

„Vom prioritiza și ne vom aștepta ca toți cei din sistemul de sănătate să respecte același standard etic de a le da prioritate cu adevărat celor care au cea mai mare nevoie. Iar eroii adevărați în această pandemie sunt lucrătorii din prima linie de asistență și ei sunt oamenii pe care trebuie să-i apărăm, să le dăm prioritate”, a adăugat Newsom.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS