10.6 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSanofi și GSK amână lansarea vaccinului anti-Covid pentru finalul lui 2021

Sanofi și GSK amână lansarea vaccinului anti-Covid pentru finalul lui 2021

Laboratoarele francez Sanofi şi britanic GSK au anunţat azi că vaccinul lor anti-Covid-19 urmează să fie gata abia la sfârşitul lui 2021, în urma unor rezultate mai puţin bune decât sperau în primele teste clinice, relatează AFP, citată de news.ro.

Rezultatul programului ”se amână în vederea îmbunătăţirii reacţiei imunitare la bătrâni”, anunţă grupurile într-un comunicat.

Ele mizează de-acum pe o punere la dispoziţie a unui vaccin în trimestrul patru, anul viitor, după ce sperau iniţial să prezinte o cerere de omologare în primul semestru al lui 2021 şi să livreze un miliard de doze în acelaşi an.

Primele teste au arătat o reacție la vârstnici mai slabă decât se aștepta

Sanofi, care deazvoltă acest vaccin împreună cu GSK – care furnizează adjuvantul – a anunţat recent că intenţionează să demareze ultimele teste pe om – faza 3 – la sfârşitul lui decembrie.

Însă, rezultatele intermediare ale primelor teste – faza 1/2 – au arătat o reacţie mai slabă decât se aştepta.

Reacţia imunitară a adulţilor cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani este ”comparabilă celei a pacienţilor care s-au refăcut după o infecţie covid-19”, însă acest răspuns este ”insuficient” în rândul adulţilor mai în vârstă, se precizează în comunicat.

Laboratoarele vor aşadar ”să îmbunătăţească concentraţia de antigeni astfel încât să obţină o reacţie imunitară crescută în toate categoriile de vârstă”.

”Formula produsului nu este satisfăcătoare. Este important să fie optimizată, iar acest lucru poate dura o vreme”, a declarat pentru AFP vicepreşedintele Sanofi al filialei vaccinurilor, Thomas Triomphe, care a recunoscut o ”dezamăgire”.

În acest scop, laboratoarele urmează să efectueze o fază de teste complementară – începând din februarie -, pe baza unui test efectuat recent asupra unor primate nonumane cu o formulă ameliorată de antigeni.

Sanofi şi GSK au încheiat mai multe contracte de livrare

Acest test a arătat că ”vaccinul candidat ar putea să asigure o protecţie împotriva patologiilor pulmonare şi să antreneze eliminarea rapidă a virusului din căile nazale şi plămâni într-o perioadă de două până la patru zile”.

”Atunci când injectăm o cantitate puternică de virus animalelor care au fost vaccinate avem rezultate excelente. Acest lucru ne dă încredere”, subliniază Thomas Triomphe.

”Este vorba despre o întârziere de trei-patru luni, dar, până la urmă, cu mai multe informaţii despre o formulă mai bună”, dă asigurări Triomphe.

”Partenerilor noştri le va reveni să hotărască dacă vor să comande doze”, spune el.

Sanofi şi GSK au încheiat mai multe contracte de livrare – inclusiv unul cu Uniunea Europeană (UE), care a rezervat 300 de milioane de doze din vaccinul său împotriva Covid-19 în 2021.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS