19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateInstanţa a respins prelungirea insolvenţei Termo Craiova

Instanţa a respins prelungirea insolvenţei Termo Craiova

Tribunalul Mehedinţi, instanţa care judecă procesul de insolvenţă al SC Termo Craiova a respins planul de reorganizare a societăţii. Soluţia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel. Totodată judecătorul sindic a dat un nou termen, 18.01.2021.


Furnizorul de căldură al oraşului, SC Termo Craiova SRL, a cerut în luna mai a.c. instanţei de judecată să-i prelungească perioada de reorganizare cu încă un an.
La acel moment furnizorul de căldură al oraşului a profitat de starea urgenţă şi de prevederile Legii nr. 55/2020 şi a cerut instanţei prelungirea insolvenţei cu încă un an.

Termo
Termo


„Pentru debitorul care și-a întrerupt activitatea total sau parțial ca efect al măsurilor adoptate de autoritățile publice competente potrivit legii, pentru prevenirea răspândirii pandemiei de COVID-19, pe durata stării de urgență și/sau de alertă, durata inițială de executare a planului de reorganizare, prevăzută de art. 133, alin (3) din Legea nr. 85/2014, cu modificările și completările ulterioare, poate fi de 4 ani, cu posibilitatea prelungirii, fără a depăși o durată totală a derulării planului de 5 ani, și a modificării, în mod corespunzător, dacă este cazul, în condițiile art. 139, alin. 5 din Legea nr. 85/2014, cu modificările și completările ulterioare”,

prevede art. 52 din Legea nr. 55/2020.

SC Termo Craiova SRL
SC Termo Craiova SRL

Decizia este însă la latitudinea judecătorului sindic, dar şi a creditorii sunt cei care aprobe solicitarea furnizorului de căldură. Numai că, la începutul acestei săptămâni, instanţa a respins solicitarea.

„Noi vom face apel. Următorul termen este la începutul anului viitor. Noi ne dorim să ieşim cu bine din acest sezon rece şi să dăm oraşului căldură”, spune adminsitratorul special al SC Termo, Gheorghe Nedelescu.


Scenariul cel mai plauzibil este ca Termo să treacă şi de această iarnă în starea de insolvenţă şi în primăvara anului viitor să intre în faliment.

Termo a cerut prelungirea reorganizării din cauza pandemiei

De la începutul anului şi până în prezent, dosarul aflat pe rolul Tribunalului Mehedinţi a primit câteva termene scurte. Între timp s-a declanşat pandemia de COVID-19, iar din 16 martie, România a intrat în starea de urgenţă şi din 15 mai a fost instituită starea de alertă. La acel moment, Termo a cerut prelungirea insolvenţei.

Gheorghe Nedelescu, administrator special Termo
Gheorghe Nedelescu, administrator special Termo

„La ultimul termen, noi am făcut o cerere în baza Legii nr. 55/2020 care ne dă voie, datorită stării actuale, să prelungim planul de reorganizare, ceea ce ne-ar duce până în martie 2021. Acum administratorul judiciar adună creditorii, votează planul pe care l-am propus noi, apoi merge la instanţă. În cele din urmă decizia este dată de instanţă”, spunea atunci Gheorghe Nedelescu, administrator special SC Termo Craiova SRL.

Termo Craiova în insolvenţă din 2015

Insolvență
Insolvență

Termo este în insolvenţă începând cu 18 martie 2015, ca urmare a cererii depuse de Complexul Energetic Oltenia, creditor care a invocat o creanţă de 277.125.559,94 lei. Conform tabelului definitiv al creanţelor, publicat de administratorul judiciar SIOMAX SPRL în iulie 2015, masa credală se cifrează la 373.628.176,09 lei. Atunci, Tribunalul Dolj a declarat insolvenţa şi a admis planul de reorganizare a activităţii SC Termo, pe trei ani, propus de administratorul judiciar, Siomax SPRL din Târgu Jiu.

Maria Somnea (foto medalion), administratorul judiciar care se ocupă de insolvența Termo


În decursul celor trei ani, SC Termo trebuia să recupereze şi să plătească 51% din debitul creditorului CEO. Lucrurile nu au stat chiar aşa, iar restanţele s-au recuperat greu. Dosarul a fost strămutat la Tribunalul Mehedinţi. După expirarea termenului de trei ani, datoriile nu fuseseră recuperate de la populaţie pentru fi achitate furnizorului CEO. Administratorul judiciar, Siomax, a solicitat în instanţă prelungirea termenului cu încă un an, conform legii. Instanţa de judecată a admis această solicitare, procedura de faliment fiind, în felul acesta, evitată. În 2020, la ieşirea din iarnă, termenul de reorganizare a expirat şi toată lumea vedea ca inevitabil falimentul Termo. Cu toate acestea, până la acest moment falimentul a fost evitat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS