0.7 C
Craiova
marți, 1 decembrie, 2020
Știri de ultima oră Magazin A murit fiul actorului Robert Redford

A murit fiul actorului Robert Redford

James Redford, realizator de documentare, activist şi fiul actorului şi regizorului Robert Redford, a murit la vârsta de 58 de ani de cancer la ficat.

Luni, publicistul lui Robert Redford a anunțat că actorul, în vârstă de 84 de ani, este în doliu alături de familia sa, după moartea fiului.

„Durerea pierderii unui copil este nemărginită. Jamie a fost un fiu, soț și tată iubitor. Amintirea lui va fi mereu vie prin copiii lui, prin arta sa și prin filmele pe care le-a făcut”, a transmis Robert Redford printr-un comunicat.

Soția lui James, Kyle, a confirmat pentru The Salt Lake Tribune decesul soțului, împreună cu care avea doi copii.

„Jamie a murit azi și suntem distruși de durere. A trait o viață frumoasă, care a avut un rost și a fost iubit de multă lume. Am trăit alături de el timp de 32 de ani și îi rămân recunoscătoare pentru copiii minunați pe care mi i-a dăruit. Nu știu ce am fi făcut fără ei în ultimii doi ani”, a scris Kyle Redford pe rețelele de social media.

O luptă grea cu cancerul la ficat

James Redford suferea încă din copilărie de o boală autoimună care i-a afectat ficatul. El a suferit două trasplanturi de ficat în 1993.

James și-a exprimat recunoștința după ce a primit transplanturile care i-au salvat viața. Povestea a fost evocată în documentarul său „The Kindness of Strangers” (1999). James a produs filmul cu un bugetul de 600.000 de dolari strânşi de la fundații, companii, persoane fizice şi chiar de la părinții săi.

„În fiecare zi mor 10-12 oameni în așteptarea transplantului. Am văzut cât de norocos am fost”, declara fiul lui Redford la vremea respectivă.

Soţia lui a mai spus că boala a revenit în urmă cu doi ani și cancerul a fost descoperit în noiembrie 2019.

Realizator de documentare despre mediu

În anul 2005, a fondat împreună cu tatăl lui The Redford Center, organizaţie non-profit care produce filme şi oferă granturi pentru cineaştii care abordează ca temă mediul înconjurător. James Redford a regizat și produs documentare ca „The Big Picture: Rethinking Dyslexia” și „Happening: A Clean Energy Revolution”. De asemenea, a scris scenariul pentru „Cowboy Up” (2001) cu Kiefer Sutherland și Daryl Hannah și a regizat „Spin” în 2003, cu Stanley Tucci și Dana Delaney.

La momentul decesului, James Redford tocmai terminase munca la un documentar intitulat „Where the Past Begins”, produs pentru seria „American Masters” de la PBS.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Aproape 20.000 de noi cazuri de infectare cu SARS-CoV-2...

Italia raportează astăzi 785 de decese asociate...

ȘTIRI GdS

Aproape 20.000 de noi cazuri de infectare cu SARS-CoV-2...

Italia raportează astăzi 785 de decese asociate COVID-19, în creştere faţă de luni. De asemenea s-au înregistrat 19.350 de cazuri noi de...

Regina Elisabeta a II-a rămâne în Windsor de Crăciun,...

Regina Elisabeta a II-a și soțul ei, prințul Philip, vor petrece Crăciunul la Castelul Windsor anul acesta, pentru prima dată în mai...

Europarlamentarul ungar care a fost găsit de poliție la...

Europarlamentarul ungar József Szájer, care a participat la o petrecere cu alcool și droguri la Bruxelles ce a fost întreruptă de poliție, și-a...

Burj Khalifa din Dubai, cea mai înaltă clădire din...

Burj Khalifa din Centrul Dubaiului, cea mai înaltă clădire din lume, a fost iluminată marți seara în albastru, galben și roșu, culorile...

Un tronson din scara originală a Turnului Eiffel, vândut...

O secţiune a scării elicoidale originale a Turnului Eiffel a fost vândută astăzi la licitație pentru 274.475 de euro (taxe incluse) şi...

Klaus Iohannis a decorat mai mulți doctori și asistente...

Președintele Klaus Iohannis a decorat astăzi, de Ziua Națională a României, mai mulți doctori și asistente medicale, precum și universități de medicină,...