17 C
Craiova
miercuri, 21 octombrie, 2020
Știri de ultima oră Actualitate Coronavirus: Primele vaccinuri vor sosi în primăvară

Coronavirus: Primele vaccinuri vor sosi în primăvară

Primele vaccinuri împotriva COVID-19 vor sosi în UE în primăvara anului viitor, ”dacă totul merge bine”, a declarat vineri directorul executiv al Agenţiei Europene a Medicamentelor (EMA), Guido Rasi, potrivit agenţiilor Reuters şi EFE.

”Este foarte dificil, aproape imposibil să avem vaccinul pentru anul 2020. Dacă totul merge bine, în primele luni ale anului 2021 am putea avea trei vaccinuri aprobate de EMA”, a estimat directorul acestei agenţii într-o declaraţie acordată postului de ştiri Skytg24.

”Cred că, dacă avem noroc, mulţi dintre cei care vor dori să se vaccineze o vor putea face în vara lui 2021”, după ce cu dozele aşteptate pentru primăvară se va iniţia vaccinarea pentru categoriile de risc.

Guido Rasi a atenţionat însă că ”sosirea vaccinului va fi începutul sfârşitului pandemiei, nu sfârşitul” şi ”numai după un an de când vaccinul va fi disponibil vom vedea pandemia reducându-se în mod semnificativ”.

EMA evaluează în prezent vaccinurile experimentale dezvoltate de companiile Pfizer, AstraZeneca şi Moderna pentru a grăbi autorizarea lor dacă testele clinice le vor dovedi eficacitatea şi siguranţa.

Dar, şeful agenţiei europene a atras atenţia că, indiferent de concluziile acestor teste şi analize, vor trebui evaluate şi în practică, într-o perioadă de cel puţin şase luni de campanie de vaccinare, răspunsul oamenilor la vaccin şi durata imunităţii dobândite în urma administrării acestuia. De asemenea, adaugă el, masca şi distanţarea socială vor continua să fie necesare chiar şi după iniţierea vaccinării populaţiei.

Cât despre tratamentele şi medicamentele pentru COVID-19, potrivit directorului EMA ”există cel puţin două sau trei medicamente ori scheme de tratament care cu siguranţă sunt eficiente, precum administrarea cortizonului la momentul potrivit, nici prea devreme şi nici prea târziu, sau anticoagulantele”.

De asemenea, subliniază el, ”acum este foarte accesibilă posibilitatea începerii folosirii anticorpilor monoclonali”, tratamentul de care a beneficiat preşedintele american Donald Trump.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Ministrul Sănătăţii: „Nu se impune reînchiderea totală, fiecare comitet...

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat astăzi...

ȘTIRI GdS

00:00:00

(VIDEO) Iohannis: Alegerile parlamentare trebuie să aibă loc la...

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că alegerile parlamentare nu pot fi amânate, calificând drept false opiniile conform cărora scrutinul din 6...
00:04:41

PSD Dolj iese în faţă cu Prioteasa la Senat...

Astăzi după-amiază a fost rândul PSD Dolj să depună la BEJ listele cu candidaţii la Senat şi Camera Deputaţilor.

Cinci şcoli din Dolj trec în scenariul galben, iar...

Şcoli din Dolj care trimit elevii acasă din cauza coronavirsului

Focare de COVID-19 la centre sociale, spitale, companii, la...

Mai multe focare sunt active în județul Sibiu, cele mai multe la centre pentru persoane vârstnice și la instituții publice, precum Spitalul...

Deputatul PNL care a amendat legea ca să permită...

Glad Varga, deputatul PNL care a amendat Legea spațiilor verzi, ca să permită construirea pe spațiile verzi proprietate privată, cere președintelui Iohannis...

Dolj: Măsuri restrictive în Breasta și Coșoveni

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Dolj a emis astăzi o hotărâre privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în localitățile Breasta...