8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePrognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Vremea va fi răcoroasă în săptămâna 18 – 24 august, apoi temperaturile urcă peste media perioadei în perioada 24 august – 7 septembrie, potrivit estimărilor meteorologilor. Ploile vor fi abundente în nord-vest.

Săptămâna 18 – 24 august

Valorile termice vor fi ușor mai coborâte decât cele specifice acestei perioade, local în sud-vest și nord-vest, dar și ușor mai ridicate în nord-est, iar în rest se vor situa în jurul celor specifice pentru acest interval. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile vestice, nordice și nord-vestice, dar și local deficitar în regiunile estice și sudice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna 24 – 31 august

Temperaturile medii ale aerului vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, local în jumătatea estică a țării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă. Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi excedentare în regiunile nord-vestice, dar și deficitare în cele sudice și sud-estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

Săptămâna 31 august – 7 septembrie

Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în regiunile extracarpatice, iar în restul teritoriului vor fi apropiate de cele normale pentru
această perioadă. Regimul pluviometric se va situa în general în jurul celui normal pentru acest interval, posibil local excedentar în regiunile intracarpatice, dar și ușor deficitar în sud-est.

Săptămâna 7 – 14 septembrie

Valorile termice se vor situa ușor peste cele specifice acestei perioade în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.Cantitățile de precipitații estimate pentru această săptămână vor fi deficitare în toate regiunile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS