10.1 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRomânia se numără printre producătorii importanţi de biciclete din Uniunea Europeană

România se numără printre producătorii importanţi de biciclete din Uniunea Europeană

Datele publicate astăzi de Oficiul European de Statistică (Eurostat) arată că UE a produs anul trecut 11,4 milioane de biciclete. Asta înseamnă o creştere de 5% faţă de 2018 şi un avans de 10% faţă de 2014.

În 2015 a fost atins cel mai ridicat nivel al producţiei de biciclete (13,7 milioane). Cu 17% mai mult decât în 2019, potrivit Agerpres.

Portugalia, Germania şi Poloniare, responsabile pentru aproximativ 70% din producţia totală de biciclete a UE în 2019

Dintre cele 27 de state membre ale UE, cei mai mari producători de biciclete în 2019 au fost: Portugalia (2,7 milioane de biciclete); Italia (2,1 milioane); Germania (1,5 milioane); Polonia (0,9 milioane) şi Olanda (0,7 milioane). Aceste cinci ţări sunt responsabile pentru aproximativ 70% din producţia totală de biciclete a UE în 2019. Urmează Franţa (0,55 milioane de biciclete), Bulgaria şi România (ambele cu 0,52 milioane de biciclete).

Statele membre UE au exportat anul trecut aproape un milion de biciclete şi alte produse similare

Statele membre UE au exportat, în 2019, aproape un milion de biciclete şi alte produse similare. Valoarea totală a acestora a fost de 368 milioane de euro. Exportul a fost făcut către ţările din afara blocului comunitar. Este o creştere de 24% a numărului de biciclete comparativ cu 2012.
Statele membre UE au importat din ţările din afara blocului comunitar peste cinci milioane de biciclete, în valoare totală de 942 milioane de euro. Un declin de 12% faţă de 2012.

În plus, statele membre UE au exportat anul trecut 191.900 biciclete electrice, în valoare de 272 milioane de euro. De asemenea, au importat 703.900 biciclete electrice, în valoare de 594 milioane de euro din ţări din afara UE.

Marea Britanie a fost anul trecut principala destinaţie pentru bicicletele din UE

În 2019, Marea Britanie a fost principala destinaţie pentru bicicletele din UE (36% din totalul exporturilor de biciclete ale UE în afara blocului comunitar). Acesta este urmată de Elveţia (18%), Turcia (6%), Uzbekistan şi Norvegia (ambele cu 4%).

Elveţia şi Marea Britanie, principalele destinaţii pentru exporturile UE de biciclete electrice

Elveţia şi Marea Britanie au fost principalele destinaţii pentru exporturile UE de biciclete electrice, urmate de Norvegia şi SUA.

În 2019, importurile de biciclete din ţările din afara UE au venit din Cambodia (24% din totalul importurilor de biciclete din afara blocului comunitar); Taiwan (15%); China (14%); Filipine (9%); Bangladesh şi Sri Lanka (ambele cu 7%). Importurile de biciclete electrice în UE au venit în special din Taiwan (52% din totalul importurilor de biciclete electrice din afara blocului comunitar.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS