9.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateZona Făget iese din carantină. A scăzut numărul contaminaţilor

Zona Făget iese din carantină. A scăzut numărul contaminaţilor

Scoaterea din starea de carantină zonală COVID a oraşului Făget a fost decisă vineri de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Timiş. De asemenea, au ieşit şi cele trei sate aparţinătoare. Carantina se aplică începând de sâmbătă, după ce analiza epidemiologică efectuată de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) a arătat că numărul bolnavilor este în scădere.

„În urma analizei epidemiologice efectuate de Direcţia de Sănătate Publică Timiş la nivelul oraşului Făget, inclusiv în localităţile Colonia Mică, Temereşti şi Bichigi, a reieşit faptul că trendul cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 este descrescător, iar numărul cazurilor active a scăzut sub 3/1000 de locuitori. Ca atare, DSP a propus ridicarea măsurii de carantină zonală instituită în oraşul Făget şi localităţile Colonia Mică, Temereşti şi Bichigi, după expirarea celor 14 zile de carantină. Propunerea a fost trimisă spre avizare Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP)“, arată un comunicat al Prefecturii Timiş, potrivit Agerpres.

Vineri după-amiază, după avizul INSP, a fost convocat Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă condus de prefectul Liliana Oneţ. În cadrul acestuia s-a emis o hotărâre privind ridicarea măsurii de carantinare a oraşului Făget şi satelor menţionate.

Starea de sănătate a populaţiei din Făget va fi monitorizată prin intermediul asistenţei medicale primare

Conform hotărârii s-a stabilit că, în perioada următoare, starea de sănătate a populaţiei din Făget şi satele aparţinătoare va fi monitorizată prin intermediul asistenţei medicale primare (medici de familie, asistenţă socială). De asemenea, va fi monitorizată şi de către personalul Spitalului Orăşenesc Făget, sub supravegherea DSP Timiş.

Pentru o perioadă de 30 de zile, se suspendă desfăşurarea tuturor târgurilor, iarmaroacelor, oboarelor

Pentru o perioadă de 30 de zile, ulterior măsurii de ridicare a carantinei zonale, se suspendă desfăşurarea tuturor târgurilor, iarmaroacelor, oboarelor, pieţelor de vechituri şi a pieţelor agroalimentare. Terasele vor avea orar de funcţionare în intervalul 8.00 – 22.00.

Transportul în comun se va face la maximum jumătate din capacitatea de transport a vehiculului

Transportul în comun sau deplasarea către locul de muncă cu curse speciale se va face la maximum jumătate din capacitatea de transport a vehiculului şi cu obligativitatea folosirii măştii.

Slujbele religioase se vor desfăşura doar în aer liber

Slujbele religioase se vor desfăşura doar în aer liber, cu un număr maxim de 50 de participanţi, cu respectarea regulilor de distanţare fizică, aşa cum sunt ele prevăzute în Ordinul 875/2020. Orice alte măsuri suplimentare pot fi instituite prin hotărâri ale Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Făget.

Se impune măsura purtării măştii de protecţie în aer liber

Totodată, se impune măsura purtării măştii de protecţie în aer liber, zona centrală de promenadă a oraşului Făget, precum şi în zonele de aşteptare a mijloacelor de transport (staţii de aşteptare, peroane, gări, autogări etc)

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS