19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateŞapte milioane de lei pentru regularizarea Jiului după ultima viitură

Şapte milioane de lei pentru regularizarea Jiului după ultima viitură

Suma de şapte milioane de lei va ajunge la Târgu Jiu pentru lucrările de regularizare a râului Jiu. Este vorba de zona pod Abator – pod CF Bârsești – fosta groapă de cenușă, segment care a fost afectat de volumul foarte mare de apă generat de ploile recente.

Viitura a afectat o porțiune de aproape 1 km, iar guvernul a alocat aceasta sumă din Fondul de Intervenție.

„Urmează ca în perioada următoare să pregătim un proiect în acest sens. Este vorba de un Proiect de Hotărâre de Consiliu Local care va stabili indicatorii tehnico-economici ai investiției respective. Sunt fonduri pe situații de urgență. La ultima viitură a fost înregistrată o viitură puternică pe râul Jiu, atât în amonte de municipiu, cât și în zona municipiului, în partea de sud. Nu aveam o asemenea sumă la nivelul bugetului local și a fost nevoie de bani din Fondul de Intervenție. Vom parcurge rapid toate etapele prevăzute de lege pentru a începe cât mai rapid lucrările de regularizare a râului în zona celor două poduri. Sunt tronsoane cu circulație intensă“, a declarat Marcel Romanescu, edilul din Târgu Jiu.

Ultima viitură produsă pe râul Jiu a adus în Defileul Jiului și în zona municipiului Târgu Jiu o cantitate uriașă de apă în care se aflau deșeuri, peturi și copaci. Pe anumite porțiuni, apa a rupt din maluri și este nevoie de lucrări de regularizare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS