3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDouă centre culturale dedicate lui Brâncuși vor fi renovate

Două centre culturale dedicate lui Brâncuși vor fi renovate

Autoritățile din Târgu Jiu au pregătit două proiecte privind renovarea a două centre culturale din municipiu dedicate sculptorului Constantin Brâncuși.

Un prim proiect vizează renovarea, modernizarea și dotarea punctului de informare turistică. Alt obiectiv care va fi supus modernizării și dotării este sediul administrativ al Centrului de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși”.

Ambele imobile se află în Parcul Central din Târgu Jiu. În același loc sunt amplasate unele dintre cele mai cunoscute opere realizate de sculptorul Constantin Brâncuși. Este vorba de Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor și Poarta Sărutului. Pentru lucrările de reabilitare au fost deja elaborate proiectele tehnice și este nevoie de reactualizarea indicatorilor tehnico-economici.

Una este clădire de Patrimoniu

Clădirea Centrului de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu este înregistrată în Patrimoniul Național. Imobilul exista și în perioada în care la Târgu Jiu s-a aflat sculptorul Constantin Brâncuși pentru a construi Ansamblul „Calea Eroilor”.

În clădirea situată chiar pe malul râului Jiu își desfășoară în prezent activitatea Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși”. Funcționarii instituției monitorizează și operele din Parcul Central. De altfel, există și o bază de date, inclusiv fotografii cu operele din zonă. Este vorba de imagini prin care este monitorizată evoluția în timp a sculpturilor din piatră. Totodată, Centrul de informare turistică are nevoie de lucrări de renovare. Nu a mai beneficiat de peste un deceniu de astfel de intervenții.

Autoritățile locale ar trebui însă să își îndrepte atenția și înspre toaleta publică din apropierea punctului de informare turistică. Mirosul emanat din toaletă este greu de suportat, iar clădirea este o adevărată bombă ecologică. Pe lângă aceasta, turiștii trec destul de des pentru a ajunge la Centrul de informare turistică. Deocamdată, nu există planuri și pentru modernizarea toaletelor publice din Parcul Central.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS