21.6 C
Craiova
marți, 7 iulie, 2020
Știri de ultima oră Actualitate Turul capsulei Crew Dragon: „Bine ați venit la bordul Endeavour” - VIDEO

Turul capsulei Crew Dragon: „Bine ați venit la bordul Endeavour” – VIDEO

Astronauții de la bordul capsulei Crew Dragon lansate sâmbătă de SpaceX și NASA au invitat lumea la bordul aeronavei lor cu un tur live unic, informează Hotnews, citând Space.com.

Astronauții veterani ai NASA Bob Behnken și Doug Hurley au decolat sâmbătă seara la bordul capsulei SpaceX Crew Dragon având drept destinație Stația Spațială Internațională unde ar urma să andocheze duminică în jurul orei 17:30 (ora României).

După lansarea cu succes, cei doi astronauți s-au schimbat din costumele spațiale și s-au pregătit pentru călătoria de 19 ore la bordul capsulei despre care au dezvăluit că a fost botezată Endeavor.

Astronauții au decis să îi salute pe toți cei care urmăreau transmisiunea în direct a SpaceX și să ofere un mic tur.

„Bine ați venit la bordul Endeavour, vehiculul care se îndreaptă spre Stația Spațială Internațională”, i-a întâmpinat Behnken pe privitorii de acasă.

Behnken și Hurley au îndulcit turul arătând spectatorilor pasagerul clandestin al navei: un mic dinozaur de jucărie botezat Tremor. Ambii astronauți au băieți mici care sunt foarte pasionați de dinozauri, a explicat Behnken.

Când a venit momentul pentru a alege un indicator zero-g aceștia au adunat la un loc toți dinozaurii de jucărie ai celor două familii și i-au lăsat pe băieți să aleagă care va merge în spațiu.

„Sunt sigur că ar prefera să fie ei aici dacă ar putea dar sperăm că vor fi mândri și de asta”, a declarat Behnken.

Înainte de a încheia turul acesta a îndreptat camera înspre una din ferestrele capsulei, încercând să ofere o priveliște cu coasta Newfoundland și Oceanul Atlantic.

„Și vreau să le mulțumesc tuturor care ne-au dat această oportunitate și au muncit atât de mult pentru a face posibilă această zi. Astea fiind spuse, vă urez o noapte bună din partea capsulei Endeavor. Noapte bună tuturor celor de la NASA și SpaceX și Statelor Unite și felicitări echipelor care ne-au adus în orbită. Abia așteptăm să îi vedem pe Chris Cassidy și colegii săi ruși la bordul Stației Spațiale Internaționale”, a concluzionat Behnken.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Tu ai canalizare pe strada ta?

Mai mult de un sfert din străzile...

ȘTIRI GdS

38 de angajați de la Spitalul Județean Galați, confirmați...

În Spitalul Judeţean de Urgență Galați, unde a fost declarat un focar de coronavirus, 38 de angajați sunt confirmați. Patru secții au...

Brazilia: Preşedintele Bolsonaro, simptome de COVID-19

Preşedintele Braziliei, Jair Bolsonaro, a anunţat, luni, că prezintă unele simptome de infecție cu noul coronavirus, fiind supus unui test ale cărui...

Fără izolare sau carantină pentru mai multe țări UE

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat luni Hotărârea nr.34 privind stabilirea listei țărilor membre UE și ale Spațiului Economic European,...

SUA, 3 milioane de îmbolnăviri de COVID-19

Statele Unite au atins, marţi, pragul de 3 milioane de îmbolnăviri de COVID-19, potrivit cifrelor prezentate de worldmeters.info citat de Mediafax.

Tu ai canalizare pe strada ta?

Mai mult de un sfert din străzile Craiovei nu au canalizare. Posibilitatea ca acestea să beneficieze de o rețea de canal sunt...

Tel Drum repară, în sfârşit, gurile de canal de...

Gurile de canal de pe strada Râului din Craiova au intrat, în sfârşit, în reparaţii.