10.1 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateNoi precizări în legătură cu jandarmul craiovean, infectat cu COVID-19

Noi precizări în legătură cu jandarmul craiovean, infectat cu COVID-19

Autorităţile au venit, astăzi, cu noi precizări în legătură cu cazul jandarmului craiovean, infectat cu COVID-19.

Potrivit unui comunicat de presă al Prefecturii Dolj, şapte persoane sunt contacte directe ale pacientului confirmat în data de 24 aprilie, coleg de serviciu cu aceştia, iar ele se află, în acest moment, în concediu medical la domiciliu.

„Persoanele au prezentat simptome, fiind testate în ziua de 25 aprilie a.c. Menţionăm că la nivelul unităţii, au fost dispuse măsuri de izolare la domiciliu pentru 17 persoane, iar restul Detaşamentului a fost retras din planificările pentru misiuni. Ancheta epidemiologică este în curs”, se spune într-o informare a instituţiei prefectului.

Potrivit unor surse GdS, este vorba de un jandarm de la Gruparea de Jandarmi Mobila Craiova. Bărbatul a sunat joi seara, la 112, semnalând faptul că se simte rău. A fost transportat, împreună cu alte două persoane, care erau socrii săi, la Spitalul de Boli Infecţioase Victor Babeş, unde a fost testat, fiind confirmat cu coronavirus. La fel şi ceilalţi doi membri ai familiei sale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS