10.3 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateVa ploua în aproape toată ţara

Va ploua în aproape toată ţara

Meteorologii au anunţat că astăzi vremea este mai rece decât sâmbătă şi va ploua în aproape toată ţara. Temperaturile se apropie de normalul perioadei.

Doar prin sud-est se mai ating 18…19 grade. Cel mai frig va fi în depresiuni şi în Bucovina: în jur de 5…6 grade.

Vremea în fiecare regiune

În Dobrogea şi Bărăgan atmosfera se schimbă. Dacă sâmbătă au fost şi 22 de grade în Lunca Dunării, duminică dimineaţa, pot veni câţiva stropi, apoi vedem soarele, dar după prânz aşteptăm alte ploi, chiar averse, cu tunete, fulgere, poate chiar şi grindină. Se adună cantităţi destul de mari de apă. Şi la noapte o să plouă puţin.

Şi mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, găsim nori de ploaie. Temperaturile pierd vreo cinci grade faţă de ieri, însă noaptea rămâne caldă şi mai aduce doi, trei, stropi.

Se strică vremea şi în jumătatea nordică a Moldovei. Norii vor persista, ploile apar din când în când, dar scăderea temperaturilor va fi una substanţială. În Bucovina avem doar 6 grade la amiază.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş găsim atmosferă cam mohorâtă, ploi locale şi temperaturi uşor sub cele de ieri. Sunt, însă, valori obişnuite pentru această dată. La noapte: în jur de 2…3 grade.

Vestul ţării scapă de ploi deocamdată, însă termic nu sunt diferenţe faţă de ieri. La noapte o să plouă prin sudul Banatului.

În Transilvania găsim atmosferă închisă, cu multă umezeală şi ploi din când în când. Maximele: destul de modeste.

În Oltenia va fi un pic mai bine, dar şi pe aici o să plouă. Vedem soarele trecător, iar temperaturile scad cu două, trei grade.

Şi în ţinuturile sudice avem vreme cam amestecată. Norii persistă dimineaţa, apoi se arată soarele, dar spre seară, cresc şansele de averse. La noapte mai cad doi, trei stropi, dar vremea rămâne caldă…

Ziua de duminică va fi una cam urâtă la munte, cu lapoviţă în majoritatea masivelor şi ninsori la mare altitudine. Se strâng şi 25 l/mp. Termic, suntem aproape de normal.

Luni avem vreme neplăcută în masivele sudice, pe unde vor fi ploi cu lapoviţă pe suprafeţe mari. Doar pe creste va ninge, dar se răceşte peste tot.

Şi marţi o să mai ploua în zona Meridionalilor, iar pe creste va fi lapoviţă. În rest, vremea se îndreaptă.

Miercuri, ploile apar în Munţii Apuseni şi în zona Orientalilor, dar în rest se arată soarele.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS