17 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTemperaturi de primăvară, în februarie. De miercuri se strică vremea

Temperaturi de primăvară, în februarie. De miercuri se strică vremea

Termometrele au arătat, marți, chiar şi 16 grade la soare în Capitală și a îndemnat mulți bucureșteni să iasă la terasele din Centrul Vechi. De miercuri, însă, meteorologii anunță că se strică vremea, informează Mediafax.

Temperaturile din acest început de săptămână au fost chiar şi cu 10 grade mai mari decât valorile normale lunii februarie și mulți bucureșteni au ieșit la promenadă, cu ochelarii de soare.

„Este foarte frumos afară, am ieşit de la cursuri şi am ieşit puţin la terasă să mâncăm. Sinceră să fiu, mie îmi place zăpada şi aş fi vrut mai multă zăpadă, dar îmi place şi soarele”, spune o tânără.

Şi ieşenii s-au bucurat de vremea frumoasă. Tinerii au schimbat cafenelele pentru băncile din Piaţa Unirii.

„Este exagerat de cald pentru timpul în care suntem, pentru luna februarie. E primăvară”, a spus o ieșeancă.

Totuşi, meteorologii ne spun că de miercuri vremea se va răci chiar şi cu 5-6 grade.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS