10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePercheziții la Spitalul Floreasca într-un dosar în care este vizat medicul Mircea Beuran

Percheziții la Spitalul Floreasca într-un dosar în care este vizat medicul Mircea Beuran

Procurorii DNA fac joi percheziții la Spitalul de Urgență Florească din București, dar și la domiciliul lui Mircea Beuran, au declarat pentru G4Media.ro surse judiciare. Ancheta l-ar viza pe medicul Mircea Beuran, fostul șef al Secției de chirurgie timp de 20 de ani. Procurorii au indicii privind o posibilă luare de mită.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca, Bogdan Oprița, a confirmat pentru HotNews.ro că au loc percheziții, precizând că sunt ridicate documente din Secția Chirurgie 2.
Perchezițiile ar viza un dosar în care chirurgul Mircea Beuran este acuzat de luare de mită, plângerea fiind făcută la DNA de către deputatul USR Emanuel Ungureanu.

Potrivit unor surse judiciare, au loc percheziții atât în biroul lui Beuran de la Spitalul Floreasca, cât și în biroul acestuia de la Universitatea de Medicina și Farmacie și la locuinta medicului.

DNA a anunțat, printr-un comunicat de presă, că procurorii Secției de combatere a corupției fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție săvârșite pe parcursul anului 2018.

„În cursul zilei de 13 februarie 2020, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare la două adrese situate în municipiul București, dintre care una la sediul unei instituții publice. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, afirmă DNA.


Mircea Beuran a condus secția de Chirurgie de la Floreasca până în luna ianuarie, când a fost demis în urma scandalului legat de femeia arsă pe masa de operație. De altfel, Mircea Beuran este vizat în ancheta penală privind femeia care a murit la finalul anului trecut dupa ce a luat foc pe masa de operație.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS