19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSute de koala, ''masacraţi'' în Australia

Sute de koala, ”masacraţi” în Australia

Sute de koala au fost ucişi în timpul exploatării unei plantaţii de eucalipt în statul Victoria din Australia, declanşând o anchetă, au anunţat activişti australieni, relatează duminică dpa.

„Sute de koala au fost găsiţi morţi şi răniţi de localnici într-o zonă care ne-a fost semnalată”, a declarat duminică Anthony Amis, un cercetător pentru grupul de mediu Friends of the Earth Australia.

„Au găsit koala peste care s-a trecut cu buldozerul. Sursele noastre locale ne-au spus că puteau simţi mirosul de koala aflat în putrefacţie. Este un masacru”, a declarat Amis, adăugând că incidentul a avut loc în timpul activităţilor de exploatare la o plantaţie din apropiere de Portland, în sud-vestul statului Victoria, în ultimele luni.

Copacii de eucalipt, defrișați

Un rezident din Portland, Helen Oakley, care s-a numărat printre cei care au tras semnalul de alarmă, a postat vineri o înregistrare video pe Facebook spunând că a văzut marsupialele zăcând moarte pe plantaţie.

„Mame şi puii lor au fost ucişi. Australia ar trebui să-ţi fie ruşine”, a spus ea.

„Copacii de eucalipt au fost defrişaţi de o companie numită Midway până în noiembrie şi apoi plantaţia a fost predată unui proprietar local. În timpul curăţării resturilor de copaci, koala au fost ucişi de buldozere”, a spus Anthony Amis.

A fost necesară eutanasierea a peste 20 de koala, a declarat autoritatea de mediu din Victoria, care desfăşoară o anchetă.

Într-un comunicat, compania Midway a respins acuzaţiile cu privire la vătămarea animalelor şi a afirmat că a lăsat un număr necesar de arbori pentru populaţia existentă de koala.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS