20.6 C
Craiova
duminică, 21 iulie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMAE: Românii să evite călătoriile în Irak

MAE: Românii să evite călătoriile în Irak

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) recomandă cetățenilor români să își amâne eventualele planuri de călătorie în Irak și în “zona extinsă a Orientului Mijlociu” pe fondul situației actuale tensionate.

“Având în vedere escaladarea tensiunilor în zona Orientului Mijlociu, generată de ultimele evenimente din Republica Irak, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români să evite călătoriile care nu sunt absolut necesare în această țară. De asemenea, cetățenilor români care se află în Orientul Mijlociu, Ministerul Afacerilor Externe le recomandă să evite zonele în care au loc mitinguri, manifestații politice sau orice fel de demonstrații”, precizează MAE într-un comunicat de presă.

Cetățenii români sunt sfătuiți să se informeze, în prealabil, asupra situației de securitate din zonele în care urmează să călătorească, să aibă o atitudine cooperantă cu autoritățile locale și să își noteze coordonatele de contact ale celei mai apropiate misiuni diplomatice sau consulare române, coordonate disponibile la următoarea adresă: www.mae.ro/romanian-missions.

De asemenea, cetățenilor români din acea zonă li se recomandă să își anunțe prezența la cea mai apropiată misiune diplomatică sau consulară română și să își transmită coordonatele, pentru a putea fi contactați în eventualitatea apariției unei situații de urgență.

În urma uciderii, vineri dimineață, a generalului iranian Qassem Soleimani, aflat pe teritoriul Irakului, în urma unui bombardament american care l-a avut drept țintă pe general, demonstranți pro-iranieni au atacat amsabada SUA la Bagdad. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS