17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateVremea se răceşte în următoarele zile

Vremea se răceşte în următoarele zile

Meteorologii au anunţat că, vineri, în jumătatea nordică vremea va fi neplăcută, cerul va fi noros și vor fi precipitații locale. În ținuturile sudice va fi puțin și soarele, iar maximele pleacă de la 1 grad în depresiuni și ajung pe la 8 grade în sudul țării.

În Dobrogea și Bărăgan găsim vreme destul de bună, soare cu nori și poate 2…3 stropi de ploaie. Temperaturile se mențin peste valorile normale. Pe la amiază se vor atinge în jur de 7…8 grade.

În Moldova sudică și în nordul Munteniei va fi mai cald decât în mod obișnuit. Se înnorează din când în când, apar și câteva ploi pe parcursul zilei, iar noaptea, ploile se transformă în lapoviță și ninsoare.

În nordul Moldovei și în Bucovina va fi o zi cam mohorâtă, cu vânt intens și temperaturi puțin mai scăzute decât joi. S-ar putea să picure trecător, iar noaptea aduce câteva ninsori în zonă.

Se răcește ușor și în nordul Transilvaniei și în Maramureș. Va domina atmosfera închisă, vor fi ploi locale. Pe seară apare lapovița, iar noaptea o să ningă. Este risc de polei.

În ținuturile vestice, temperaturile pierd un grad, două față de joi. Soarele apare destul de rar. E posibil să cadă câțiva stropi de ploaie, iar la noapte sunt condiții de ninsoare. Vântul mai are unele intensificări în sudul Banatului.

În Transilvania vin ceva ploi, iar seara va cădea lapovița sau va ninge. În zona montană vor fi ninsori mai serioase și viscol la altitudini mari. Maximele se opresc pe la 4 grade, iar vântul sporește senzația de frig.

În Oltenia se anunță vreme mai bună, perioade cu soare, dar și înnorări și condiții de ploaie slabă. Vântul va fi destul de insistent, iar maximele vor ajunge pe la 7…8 grade, temperaturi ridicate pentru o zi de decembrie.

Și în sudul țării va fi vreme caldă, deși temperaturile scad ușor față de joi. S-ar putea să plouă puțin și aici, dar apare și soarele printre nori.
 

În București
 

În București avem atmosferă schimbătoare și e posibil să picure trecător. Vântul se menține activ, iar pe la amiază se ating în jur de 7 grade. Urmează o noapte mai rece decât ultima. Temperatura coboară sub pragul înghețului, iar spre dimineață s-ar putea să cadă 2…3 fulgi de zăpadă.
 

La munte
 

La munte se face mai frig decât joi. Norii persistă și vor aduce ninsori locale, mai serioase în Carpații Meridionali, pe unde s-ar putea acumula 15 litri de apă pe metru pătrat. Pe creste vântul va continua să sufle tare și va viscoli ninsoarea sau va spulbera zăpada depusă.

Prognoza meteo pe următoarele 3 zile

Sâmbătă se răcește și temperaturile ajung la normal. Ziua va fi destul de mohorâtă, cu precipitații, îndeosebi ninsori, în vest, centru, în nord-est și la munte.

Duminică, vremea se îndreaptă în jumătatea vestică a țării, însă pe partea estică mai apar câteva ninsori, iar prin Dobrogea se anunță lapoviță. În noaptea următoare, o să fie ger în depresiuni.

Ziua de luni ne aduce soare și vreme frumoasă aproape peste tot. În ținuturile estice se mai adună norii, dar nu sunt anunțate precipitații, iar temperaturile se mențin în limitele normale.
 

La munte

Sâmbătă vin alte ninsori, așa că stratul de zăpadă continuă să crească. Se face mai frig decât vineri, iar vântul viscolește ninsoarea la altitudini mari.

Și duminică o să ningă în masivele din sudul și estul țării, iar în zona înaltă vântul va viscoli ninsoarea sau va spulbera zăpada depusă.

Iar luni se încălzește ușor și o să avem vreme frumoasă, nori puțini și un vânt mai intens în zonele de creastă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS