24.3 C
Craiova
duminică, 16 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCâţi elevi mai încep școala în Dolj

Câţi elevi mai încep școala în Dolj

În județul Dolj, încep astăzi noul an școlar 94.500 de elevi. Dintre aceștia, 4.622 de copii sunt boboci în clasa pregătitoare.

Noul an școlar 2019-2020 se deschide astăzi și în județul Dolj. Potrivit inspectorului școlar general Monica Sună, clopoțelul va suna în 196 de unități școlare cu personalitate juridică și în alte 351 de clădiri care vor avea statut de unități arondate. „În acest an vom funcționa cu același număr de unități școlare cu personalitate juridică ca și în anii anteriori, 196. S-a redus, dar nu semnificativ numărul unităților școlare cu statut de structuri, avem 351. S-a renunțat la școlile cu puțini elevi și care învățau în regim simultan. Elevii au fost mutați la unitățile școlare de centru”, a declarat inspectorul școlar general Monica Leontina Sună.


Dacă la buget scade numărul unităților de învățământ, la privat numărul lor este în creștere. „Este în creștere numărul unităților școlare private. Anul acesta sunt 25 de unități de învățământ private, autorizate sau acreditate de Ministerul Educației Naționale, cu două mai multe decât anul trecut. Au fost deschise două noi grădinițe private”, a mai precizat inspectorul școlar general, Monica Leontina Sună.
Anul școlar va începe în Dolj pentru 94.500 de elevi, din care 4.622 la clasa pregătitoare.

88 de clădiri, fără autorizație sanitară


În judeţul Dolj, din punct de vedere al condiţiilor ISU, 89 de clădiri în care sunt şcoli sau grădiniţe au autorizaţie, iar alte 51 de clădiri funcţionează fără autorizaţie ISU. Şi din punct de vedere al condiţiilor igienico-sanitare mai sunt probleme, 88 de clădiri nu au autorizaţie DSP.

Potrivit reprezentanților ISJ Dolj, autorizaţia sanitară nu poate fi acordată pentru că grupurile sanitare sunt în curte şi nu au apă curentă. O parte din şcoli au primit bani în acest an pentru a construi grupuri sanitare noi. Lucrările sunt în derulare. „Beneficiari ai Hotărârii de Guvern 363/2019 sunt peste zece unităţi administrativ- teritoriale care au încheiat contracte pentru execuţia lucrărilor. Printre acestea se află unităţile şcolare din Dioşti, Sadova, Predeşti, Dobreşti, Bratovoieşti, Vârtop. În aceste situaţii lucrările sunt aproape de finalizare. Avem promisiuni din partea reprezentanţilor consiliului local şi al primarilor că sunt pe ultima sută de metri“, a declarat inspectorul școlar general Monica Leontina Sună.


De asemenea, alte şcoli au găsit ca soluţii toaletele-container. „Sunt situaţii în care unităţile administrativ-teritoriale, pentru a grăbi rezolvarea acestei probleme referitoare la toaletele în curte, au achiziţionat containere şi instalarea acestora grăbeşte mult timpul de execuţie. Aceste module sunt lipite de şcoală. Lucrările cele mai înaintate sunt la Melineşti, apoi la Calopăr. Din datele pe care le am, și cei de la şcoala din Cerăt sunt interesaţi de achiziţionarea unui modul de acest fel“, a mai precizat inspectorul şcolar general, Monica Leontina Sună. Nici la capitolul autorizații ISU nu sunt toate unitățile școlare conform normelor în vigoare. 51 de unități nu au autorizații de securitate la incendiu nici în acest an școlar.

Se așteaptă manualele de clasa a VII-a


În ceea ce priveşte manualele şcolare, conducerea ISJ Dolj a anunţat că mai sunt comenzi în curs pentru clasa a VII-a. „Manualele s-au achiziţionat pe perioada vacanţei de vară şi au fost distribuite în şcoli. Pentru clasa a VII-a mai sunt comenzi în curs, ultima comandă fiind în perioada 6-12 septembrie“, a declarat inspectorul şcolar general Monica Leontina Sună. 

De asemenea, şefa ISJ Dolj a anunţat că sunt cadre didactice calificate la toate unităţile şcolare. „În ceea ce priveşte situaţia cadrelor didactice pentru anul şcolar 2019-2020, avem peste 88% cadre didactice titulare. Procentul de până la 100% sunt cadre didactice calificate, care au participat la concursul de titularizare“, a mai declarat Monica Leontina Sună. Primul semestru al anului şcolar următor va avea 15 săptămâni, iar în aceste condiţii inspectorii şcolari solicită cadrelor didactice să înceapă activitatea de predare de marţi, întrucât tezele se vor susţine în luna noiembrie

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS