Cel puţin 25 de persoane au murit sâmbătă când trei bărci s-au scufundat în centrul Filipinelor, potrivit unui bilanţ anunţat duminică, în timp ce cercetările continuă, informează France Presse.

Cel puţin 25 de persoane au murit sâmbătă când trei bărci s-au scufundat în centrul Filipinelor, potrivit unui bilanţ anunţat duminică, în timp ce cercetările continuă, informează Agerpres, citând France Presse.

Aceste trei ambarcaţiuni s-au răsturnat în strâmtoarea Guimaras, în arhipelagul Visayas de Vest, după ce au fost surprinse de deteriorarea bruscă a vremii cauzată de vânturile sud-vestice legate de muson.

Paisprezece cadavre au fost recuperate în ultimele ore, crescând bilanţul la 25 de morţi, a declarat pentru AFP Franco Agudo, purtătorul de cuvânt al apărării civile.

Şeful poliţiei regionale, Rene Pamuspusan, a confirmat bilanţul duminică, precizând că şase persoane sunt date dispărute şi 55 au fost salvate.

Cele trei bărci din lemn echipate cu vele asigurau legătura dintre portul Iloilo, de pe insula Panay, şi insula Guimaras.

Două dintre ele s-au răsturnat aproape în acelaşi timp sâmbătă în jurul prânzului, determinând autorităţile locale să întrerupă cursele. Călătoriile s-au reluat după-amiaza şi atunci a naufragiat şi cea de-a treia barcă.

„Vântul s-a intensificat şi valurile au crescut dintr-o dată”, a declarat sâmbătă ziariştilor purtătorul de cuvânt al gărzilor de coastă, Armand Balilo.

Frecvente în Filipine, accidentele maritime se produc cel mai adesea din cauza standardelor de siguranţă nesigure, controalelor superficiale şi supraîncărcării navelor.

Naufragiile sunt mai frecvente la mijlocul anului, când arhipelagul este măturat în mod regulat de taifunuri.

Bogdan GROȘEREANU
Lucrează din 2001 în presa scrisă și abordează subiecte diverse cum ar fi evenimentele, subiectele sociale, cele legate de administraţia locală, de politică, economie, dar şi investigație. A urmat traininguri pe jurnalism social, politic, acces la informaţii şi investigație, în special cele prin intermediul Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI) şi Rise Project.