8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePrognoza meteo de astăzi, în toată ţara

Prognoza meteo de astăzi, în toată ţara

Prognoza meteo de astăzi arată că ploile încep să se restrângă. Sunt posibile averse la munte, în centru şi sud, scrie Mediafax. În rest, cerul va fi variabil, mai mult noros. Temperaturile diurne cresc de azi, dar vremea se va menţine tot mai rece decât ar fi normal pentru mijlocul lunii iulie. Maximele termice se vor încadra între 21 şi 27 de grade Celsius.
La noapte şansele de precipitaţii sunt reduse. Cerul va fi variabil, noros în centru şi est, şi mai mult senin în vestul ţării. Minimele termice se vor încadra între 10 şi 19 grade, chiar mai scăzute în depresiuni, unde va apărea şi ceaţa.

Pe litoral, prognoza meteo indică faptul că vremea se păstrează rece şi instabilă. În a doua parte a zilei sunt prognozate ploi scurte, cu descărcări electrice şi vânt cu intensificări. Temperatura maximă nu va depăşi 24 de grade Celsius. La noapte cerul se menţine mai mult noros, iar minima va fi de 18 grade.

Prognoza meteo pentru trei zile

Vremea se încălzeşte în următoarele zile în toată ţara. Mâine cerul va fi variabil, mai mult senin, dar la munte şi în nordul ţării, pe arii restrânse, sunt posibile averse şi descărcări electrice. Maxima zilei va ajunge la 30 de grade în sudul Olteniei. Joi temperaturile vor creşte până la 32 de grade, dar noaptea vor apărea ploile în nord-vestul ţării. Minimele nocturne se vor încadra între 8 grade în depresiuni şi 20 de grade pe litoral.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS