7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTermen la Tribunalul Olt pentru a se stabili dacă Sorina Săcărin poate părăsi țara

Termen la Tribunalul Olt pentru a se stabili dacă Sorina Săcărin poate părăsi țara

Tribunalul Olt a fixat termenul de judecată pentru ordonanţa președințială care să interzică familiei adoptatoare să plece cu Sorina Săcărin din țară.

După ce familia adoptivă a Sorinei Săcărin, fetița de 8 ani, despre care vorbește o țară întreagă, a obținut strămutarea acțiunii, prin care se solicită interzicerea, prin ordonanță președințială, a părăsirii țării de catre Sorina Săcărin, de la Mehedinți la Olt. Tribunalul Olt, instanță la care a ajuns în cele din urmă dosarul, a fixat termenul de judecată. Acesta a fost stabilit pentru miercuri, 10 iulie 2019, la ora 12,00.

În aceeași zi mai sunt pe rolul instanțelor alte două termene ale proceselor care au legătură cu același caz de adopție. Unul dintre acestea se judecă la Curtea de Apel Craiova și vizează cererea procurorului general de revizuire a dosarului de adopție, iar la Înalta Curte de Casație și Justiție se judecă tot o cerere depusă de procurorul-general Bogdan Licu, de strămutare a judecării revizuirii de la Curtea de Apel Craiova.

Sorina Săcărin, o fetiță de 8 ani, care a fost crescută de asistenți maternali de la vârsta de doar câteva luni și care a fost în cele din urmă adoptată de soții Săcărin, originari din județul Dolj, dar care în prezent locuiesc în Statele Unite ale Americii, a ajuns un subiect de interes national în urmă cu aproximativ trei săptămâni. Atunci fetița a fost luată cu forța din casa familiei de asistenți maternali în care a crescut și predate părinților adoptatori, în prezent fiind o adevărată luptă între familia adoptatoare și fosta asistentă maternală care de asemenea ar fi dorit să o adopte pe Sorina.în conflict, după ce imaginile cu preluarea copilei au ajuns publice, s-au implicat și instituțiile statului, pe rolul instanțelor fiind la acest moment mai multe cereri, una dintre acestea fiind cea care să-i interzică familiei Săcărin să o scoată pe minoră din țară.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS