10.3 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateLegea privind votul în diaspora, adoptat de Senat

Legea privind votul în diaspora, adoptat de Senat

Proiectul legislativ privind votul în diaspora a fost adoptat luni de plenul Senatului cu 75 de voturi ”pentru”. Anterior Comisia juridică adoptase un raport de admitere cu amendamente, potrivit G4media.

Proiectul a fost elaborat săptămâna trecută de Comisia parlamentară comună, cea mai importantă noutate fiind prelungirea duratei de vot la trei zile – vineri, sâmbătă şi duminică. De asemenea, s-a decis şi prelungirea duratei de vot pe parcursul zilei până la ora 24.00. Astfel se permite tuturor celor care sunt în incinta consulatelor sau ambasadelor, în incinta secţiilor de votare să voteze şi după ora 21.00. O altă modificare a legii vizează introducerea votului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale, votul prin corespondenţă putând fi folosit până acum la alegerile parlamentare.

Finanţarea campaniilor electorale

Principalul element de noutate din perspectiva alegerilor prezidenţiale, adoptat în comisia juridică a Senatului, este legat de finanţarea campaniilor electorale.
„Partidele politice vor putea finanţa din bugetele proprii campanii electorale prezidenţiale, în ideea de a scoate cumva la suprafaţă finanţarea. Puţin probabil de crezut că un candidat, indiferent cât ar fi el de potent, sigur nu avem un Donald Trump, îşi poate finanţa singur campania electorală. Pentru a înlătura cât se poate de mult această formă de suspiciune, cine, cum finanţează şi partidele îşi asumă un candidat, să poată finanţa din resursele proprii un candidat la prezidenţiale”, a precizat senatorul PSD Robert Cazanciuc, președintele.
În context, preşedintele AEP, Florin Mituleţu-Buică, a spus că cea mai importantă modificare este cu privire la finanţarea campaniei de către partidul care a propus candidatul, deoarece în textul modificat în legea 334 în anul 2015 apare că doar candidaţii îşi pot finanţa campania electorală, banii rambursându-se.
Senatul este primă Cameră sesizată în acest caz, iar legea urmează să fie trimisă deputaților, care au cuvântul decisiv. Votul final în Camera Deputaților ar urma să aibă loc miercuri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS