Cutremur puternic în China. Cel puţin 12 oameni au murit şi 122 au fost răniţi
Cutremur puternic în China. Cel puţin 12 oameni au murit şi 122 au fost răniţi

Cutremur puternic în China. Cel puţin 12 oameni au murit şi 122 au fost răniţi după ce un cutremur s-a produs în sudul Chinei, scrie digi24.

Seismul de magnitudine 6 a avut loc noaptea. Mai multe clădiri, printre care şi un hotel, s-au prăbuşit. De asemenea, traficul pe şoselele din zona calamitată s-a oprit, după ce în carosabil au apărut crăpături de mari dimensiuni.

Sistemul de alertă a anunţat pericolul cu un minut înainte

În capitala provinciei afectate, un oraş cu 14 milioane de locuitori aflat la 300 de kilometri de epicentru, sistemul de alertă a anunţat pericolul cu un minut înainte. Acolo nu au fost înregistrate pagube semnificative. Autorităţile chineze au trimis deja zeci de mii de corturi, paturi şi pături sinistraţilor.

Cutremurul s-a produs la orele 22.55 (14.55 GMT) la o adâncime de 16 kilometri, potrivit Centrului chinez pentru cutremure. El a fost urmat în 40 de minute de la seismul iniţial de cel puţin patru replici, dintre care cea mai importantă a avut magnitudinea 5,1, scrie Agerpres.

Hotel prăbuşit

Un hotel din apropierea epicentrului s-a prăbuşit, dar nu este clar deocamdată dacă acest incident s-a soldat cu victime. Pe mai multe artere rutiere din regiune au apărut fisuri.

Peste 300 de pompieri au fost desfăşuraţi la faţa locului şi echipe de prim-ajutor au fost trimise cu 5.000 de corturi şi alte echipamente de salvare.

Provincia Sichuan este frecvent lovită de seisme. În 2008, un cutremur de pământ cu magnitudinea 7,9 a făcut 87.000 de morţi şi dispăruţi.