14.5 C
Craiova
vineri, 3 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateCod Galben de ploi torenţiale şi grindină în aproape toată ţara

Cod Galben de ploi torenţiale şi grindină în aproape toată ţara

Administrația Națională de Meteorologie(ANM) a emis, astăzi, o atenţionare cod galben de ploi torenţiale. Zonele vizate sunt cea mai mare parte a Moldovei şi a Munteniei, local în Dobrogea, Oltenia, Crişana, Maramureş, dar și la munte.

Potrivit ANM, în cea mai mare parte a Moldovei şi a Munteniei, local în Dobrogea, Oltenia, Crişana, Maramureş și la munte vor fi intervale cu manifestări de instabilitate atmosferică accentuată. Județele sub atenționare din Oltenia sunt Gorj și Vâlcea.

Vor fi averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp, iar izolat 40…50 l/mp. Avertizarea este valabilă până sâmbătă, la ora 23.

Tot astăzi, ANM a emis o avertizare cod portocaliu pentru zonele din județele Bacău și Nemț: Asău, Agăș, Ghimeș-Făget, Zemeș, Palanca, Brusturoasa, repectiv Tarcău.

Se vor semnala averse torențiale ce vor cumula 35…40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, grindină. Avertizarea este valabilă până la ora 14.

SursaANM

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS