Rezultatele referendumului pe justiţie, în dezbatere la CCR
Rezultatele referendumului pe justiţie, în dezbatere la CCR

Rezultatele referendumului pe justiţie se află în dezbatere la Curtea Constituţională a României (CCR). Dezbaterea începe la ora 10.00 şi a fost solicitată de către preşedintele Klaus Iohannis.
Conform Constituţiei, CCR „veghează la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia”, potrivit Mediafax.

De asemenea, potrivit Legii 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, plenul instituţie decide cu o majoritate de două treimi asupra valabilităţii referendumului.

Totodată, „hotărârea Curţii Constituţionale stabileşte dacă a fost respectată procedura pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia”, conform legii menţionate.

Înainte de a fi publicată în Monitorul Oficial, hotărârea Curţii Constituţionale este prezentată Camerei Deputaţilor şi Senatului, întrunite în şedinţă comună.

Legea mai prevede că, pentru a verifica respectarea procedurii în organizarea şi desfăşurare referendumului şi pentru a confirma rezultatele acestuia, CCR poate cere informaţii de la autorităţile publice.

„Biroul Electoral Central este obligat să prezinte, la solicitarea Curţii Constituţionale, informări asupra fazelor şi operaţiunilor de desfăşurare a referendumului”, mai arată actul normativ.

Ce spune Legea

Legea 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului prevede că: „Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente. Rezultatul referendumului este validat dacă opţiunile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25% din cei înscrişi pe listele electorale permanente”.

Potrivit datelor finale centralizate de BEC, la referendumul pe teme de justiţie, din 7.922.591 de participanţi, 6.459.383 de răspunsuri au fost favorabile întrebării referitoare la interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie. De asemenea, la întrebarea privind interzicerea adoptării OUG în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare, 6.477.865 de răspunsuri au fost favorabile.

La referendumul de pe 26 mai, cetăţenii au fost chemaţi să se pronunţe prin „Da” sau „Nu” cu privire la întrebările: 1. „Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?” 2. „Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?”.