10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePapa Francisc a îndemnat la convieţuire în pace

Papa Francisc a îndemnat la convieţuire în pace

Papa Francisc a îndemnat zecile de mii de oameni care au venit la slujba susţinută la Şumuleu Ciuc să convieţuiască în pace şi să transforme resentimentele în ceva pozitiv. „Să parcurgem căile împăcării ca Maria”, a spus Suveranul Pontif.

La Şumuleu Ciuc au participat şi credincioşi de alte confesiuni

Papa Francisc a spus, în timpul Liturghiei de la Şumuleu Ciuc, judeţul Harghita, că acest pelerinaj „aparţine moştenirii Transilvaniei, dar aduce cinstire tradiţiilor româneşti şi ungureşti deopotrivă, participă la ele şi credincioşi de alte confesiuni, şi este simbolul dialogului, al unităţii şi al fraternităţii, un apel de a recupera mărturiile de credinţă devenită viaţă”.

„A peregrina însemnă a fi conştienţi că venim ca popor în casa noastră, că avem conştiinţa că formăm un popor, un popor a cărui bogaţie stă în miile sale de chipuri, în culturi, limbi şi tradiţii, sfîntul popor credincios al lui Dumnezeu, care, împreună cu Maria este pelerin, cântând milostivirea Domnului. Dacă în Cala Galilei, Maria a mijlocit la fiul ei să facă prima minune, în fiecare sanctuar Ea veghează şi mijloceşte nu numai în faţa Fiului său, dar şi în faţa fiecăruia dintre noi pentru a nu lăsa să ni se fure fraternitatea de către vocile şi rănile trecutului, care alimentează diviziunea şi fragmentarea”, a spus Papa Francisc.

În timpul Sfintei Liturghii, Papa Francisc a mai spus că trebuie să ne întoarcem spre Fecioara Maria şi Ea să ne înveţe cum să „ne ţesem viitorul”, potrivit Mediafax.

” . Evenimentele complexe şi triste din trecut nu trebuie uitate sau negate, dar nici nu pot să constituie un obstacol sau un argument pentru a împiedica o mult-râvnită convieţuire fraternă. A peregrina înseamnă a privi nu atât la ceea ce am fi putut fi, ci mai degrabă la tot ceea ce ne aşteaptă şi nu mai putem amâna. Înseamnă a crede în Domnul care vine şi care este în mijlocul nostru şi încuraja libertatea, fraternitatea, dorinţa de bine, dorinţa de adevăr şi de dreptate”, a spus Papa Francisc.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS