6.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCazuri de furturi de ATM-uri în ultimele şapte luni

Cazuri de furturi de ATM-uri în ultimele şapte luni

Primul caz de acest gen, în România, s-a înregistrat în luna octombrie 2018, iar de atunci și până în prezent, la nivel național au fost înregistrate, în total, 6 cazuri de distrugere și tentativă de furt calificat și 3 cazuri de distrugere și furt calificat.

Acest mod de operare este unul importat din alte state ale Uniunii Europene, unde au fost comise fapte de acest gen, în ultimii ani.

Din datele existente, a reieșit faptul că, în comiterea unor astfel de infracțiuni în statele europene sunt implicați și cetățeni români, întrucât autoritățile din aceste state au probat activitatea infracțională a unor grupuri de români (ex. – Austria și Spania).

În cazurile înregistrate în România, polițiștii desfășoară cercetări, în cadrul unor dosare penale, sub supravegherea procurorilor de caz și cu sprijinul specialiștilor din cadrul Direcției de Investigații Criminale a Poliției Române.

De asemenea, în instrumentarea cazurilor, se cooperează, la nivel european, cu Europol și au avut loc mai multe întâlniri de lucru cu autoritățile din Spania, Italia, Franța, Germania și Austria, în cadrul cărora s-a realizat un schimb de bune practici.

Precizăm faptul că, în cadrul activităților desfășurate pentru documentarea cazurilor din Timiș ( distrugere și tentativă de furt) și Arad ( distrugere și furt), a fost probată activitatea infracțională a unei grupări infracționale, iar membrii acestei grupări au fost deja reținuți și ulterior arestați preventiv, iar la acest moment sunt trimiși în judecată.

Totodată, din cercetări s-a stabilit că sunt mai multe grupuri infracționale care au comis aceste fapte, iar la acest moment, se desfășoară activități pentru documentarea activității infracționale a acestora.

În urma verificărilor efectuate, nu a rezultat folosirea substanței cunoscute cu denumirea de TATP (Triacetonă-Triperoxid) – ,,Mama lui Satan” în cazurile înregistrate în România.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS