14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBruxelles: Dezbaterea candidaților la președinția Comisiei Europene

Bruxelles: Dezbaterea candidaților la președinția Comisiei Europene

Dezbaterea televizată a candidaţilor la preşedinţia Comisiei Europene a avut loc aseară la Parlamentul European din Bruxelles. Printre subiectele care s-au dezbătut timp de 90 de minute s-au numărat: creşterea impozitelor corporative şi a salariilor, reducerea emisiilor de carbon, gestionarea migranţilor , înfruntarea Chinei, Rusiei şi a SUA, dar şi Brexitul şi ameninţarea euroscepticismului. La dezbatere au participat toţi cei şase capi de listă”: Nico Cué (Stânga Europeană), Ska Keller (Partidul European al Verzilor), Jan Zahradil (Alianţa Conservatorilor şi Reformiştilor din Europa), Margrethe Vestager (Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa), Manfred Weber (Partidul Popular European) şi Frans Timmermans (Partidul Socialiştilor Europeni).

Manfred Weber, candidatul considerat favorit, şi-a prezentat platforma politică, bazată pe o largă solidaritate în cadrul UE, cuplată cu responsabilitate, pentru a gestiona provocările caree includ şomajul în rândul tinerilor şi migraţia. El s-a pronunțat, de asemenea, în favoarea compromisului în chestiuni precum comerţul şi schimbările climatice.
Reprezentantul PPE a fost însă atacat în privința gestionării problemelor de mediu de către principalul său contracandidat, Frans Timmermans, precum şi de Ska Keller.

Frans Timmermans i-a răspuns că “s-a săturat până în gât” să audă scuza că o acţiune ambiţioasă în domeniul schimbărilor climatice îi va afecta pe cei mai defavorizaţi.
“Ştiţi ce o să doară cu adevărat? Dacă nu facem nimic“, a afirmat candidatul socialist.
Timmermans s-a pronunţat pentru introducerea unei taxe pe kerosen, precum şi a unei taxe pe dioxid de carbon aplicate companiilor, măsură căreia Weber i se opune.

Pe de altă parte, Ska Keller a acuzat Partidul Popular European al lui Weber că se opune în mod sistematic prin vot măsurilor privind schimbările climatice.
Impozitarea giganților din telecomunicații
Candidaţii au fost întrebaţi cum ar taxa în mod corect corporaţiile, subiect stăpânit de comisarul european pentru concurenţă, Margrethe Vestager.
Daneza, care este cel mai bine cunoscută pentru identificarea subterfugiilor care au permis companiilor Apple, Google şi Amazon să evite plata unor taxe în valoare de milioane de euro, a solicitat impozitarea digitală şi introducerea unui plafon pentru taxarea corporaţiilor.

În caz contrar, a avertizat candidata liberalilor,”va fi o cursă în jos.”

Atât Weber, cât şi Timmermans i s-au alăturat lui Vestager în ceea ce privește impozitul corporativ.

Grupul ALDE s-ar putea afla în poziţia de a avea un cuvânt decisiv de spus după alegeri, dacă nici unul din cele două partide care au dominat în mod tradiţional forul parlamentar european, socialiştii şi popularii, nu vor reuşi să obţină suficiente voturi.

Candidaţii Jan Zahradil şi Nico Cué au susţinut că răspunsul la principalele probleme ale Uniunii ar fi rezolvate printr-o prezenţă mai redusă a acţiunii comunitare (mai puţină Europă).
Timmermans a acuzat principalele grupuri politice europene de eşecul acestora în a-și opri susţinătorii să se îndrepte spre partide naţionaliste şi extremiste.
În opinia lui Frans Timmermans, care a avertizat alegătorii europeni în legătură cu pericolele populismului, “Brexitul a transformat Marea Britanie în ceva ce seamănă cu <<Urzeala tronurilor>> pe steroizi“.
“Avem, aşadar, o responsabilitate colectivă să oferim propuneri concetăţenilor noştri pentru ca ei să revină către proiectul european“, a adăugat el.

Margrethe Vestager a recunoscut necesitatea ca instituţiile europene să fie mai accesibile pentru cetăţeanul de rând.
“Dacă vreţi să schimbaţi lucrurile, va trebui mai întâi să vă schimbaţi modul în care comunicaţi. Deseori vorbim ca şi cum am vrea să păstrăm un secret, cu toate abrevierile pe care le folosim“, a spus comisarul european, dând exemplul RGPD (Regulamentul general privind protecţia datelor).
Manfred Weber a promis că viitoarea Comisie va fi cea “a unui nou început”.
În încheierea dezbaterii, Timmermans şi Vestager au îndemnat cetăţenii europeni să meargă la vot săptămâna viitoare.
“Votul înseamnă putere. Mergeţi la vot şi îndemnați-i pe cei din jurul vostru să voteze. Altfel, alţii se vor folosi de el“, a susţinut doamna Vestager.
“Un singur lucru vă cer: orice aţi alege, nu deveniţi niciodată indiferenţi. Alegeţi. Faceţi-vă auzită vocea. Dacă nu votaţi, altcineva vă va lua vocea“, a spus Frans Timmermans.
O absenţă notabilă a fost cea a forţelor populiste şi eurosceptice care, conform estimărilor, vor obţine rezultate bune la alegerile europarlamentare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS