Buzău: Două persoane au decedat după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit la Nehoiu

Foto: digi24.ro


Două persoane au fost găsite decedate într-un avion de mic dimensiuni prăbuşit într-o zonă montană din apropierea oraşului Nehoiu din municipiul Buzău, au informat miercuri reprezentanţii IGSU şi ai Prefecturii Buzău, scrie Agerpres.

Autorităţile din judeţul Buzău au fost alertate, miercuri, de un apel la 112, apelantul susţinând că a auzit un zgomot la o distanţă considerabilă, care ar fi putut fi un aparat de zbor de mici dimensiuni.

Potrivit IGSU, forţele de intervenţie şi salvare au găsit locul accidentului, iar din primele informaţii de la faţa locului se confirmă decesul a două persoane. Locul respectiv este în zona Barajului Siriu.

Conform purtătorului de cuvânt al Prefecturii Buzău, Gabriel Cozma, avionul s-a prăbuşit în arealul geografic al satului Valea Nehoiului, care aparţine de oraşul Nehoiu. Reprezentantul Prefecturii Buzău a menţionat că apelul la 112 a fost făcut de un cioban.


“Accidentul aviatic s-a produs într-o zonă greu accesibilă”, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Buzău.

Condiţiile meteo au fost nefavorabile în zona de nord a judeţului Buzău începând de marţi seara, cu vânt şi precipitaţii.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de miercuri, 15 mai 2019

Actualitate

» Risc pentru retină – Franţa avertizează în privinţa LED-urilor
» Procuror: Nicio persoană dintr-o lume liberă, mai ales dintr-un stat UE, nu ar putea fi anchetată penal pentru simplul fapt că a participat la o manifestație publică
» CSM caută un alt şef la Secţia de anchetă, după ce Gheorghe Stan a fost numit judecător la CCR
» A apărut tichetul de cultură
» Ștefan Bănică, despre PSD: Aceasta este cea mai proastă guvernare pe care a avut-o România în ultima sută de ani
» Buzău: Două persoane au decedat după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit la Nehoiu
» Tarife mai mici pentru apelurile şi sms-urile din România către alte state din SEE
» Radu Mazăre va fi adus luni în țară din Madagascar
» CFR suplimentează numărul trenurilor în perioada vizitei Papei Francisc
» În Alabama, avortul va fi interzis, chiar și în cazurile de viol sau incest

Publireportaj

» S-a deschis Târgul CONTEX: „Vizitați, comparaţi preţurile şi cumpăraţi!“ (Video si Galerie Foto)
» Norica Nicolai, locul 1 pe lista ALDE: Vrem o Europă a egalilor. Fără dublu standard în Europa!

Dolj

» Zece şomeri pe un loc de muncă
» Un milion de euro, sensurile giratorii de la Găneasa şi Şimian (Galerie foto)
» Fermierii doljeni au mai mult timp să-și valorifice tomatele
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Haos în curtea Liceului Tehnologic CFR Craiova: „Nu este o scenă de luptă din Game Of Thrones!” (VIDEO)
» Atenţie, în Craiova nu mai este de murit!
» Dolj: Peste 100 de şoferi sancţionaţi, în doar două ore, la Calafat
» Dolj: Femeie rănită, după o întoarcere periculoasă în trafic
» Craiova: Lansare de carte la Teatrul Naţional „Marin Sorescu“
» Craiova: Şase maşini sparte, noaptea trecută, pe bulevardul Dacia
» Craioveancă dispărută din februarie, căutată de poliţie
» Craiova: Razie printre şoferii care nu acordă prioritate pietonilor

Gorj

» Bătrân operat doar după ce rudele au cumpărat ser fiziologic
» Parc tematic pentru operele din cadrul Simpozionului „Brâncuşiana“
» Stadionul Municipal, administrat după modelul arenei pe care joacă Ajax
» Angajaţii CEO primesc pe card voucherele de vacanţă
» 100.000 de lei pentru Zilele Municipiului Târgu Jiu
» Serviciile de dezinfecţie şi dezinsecţie costă 134.000 de lei
» Atribuţiile arhitectului şef din Primăria Târgu-Jiu, preluate de un angajat al Direcţiei Tehnice
» Gorj: Fonduri pentru organizarea alegerilor europarlamentare
» Situație revoltătoare în Gorj. Un bătrân, operat abia după ce rudele au cumpărat ser fiziologic
» Campanie antidrog în trei licee din Târgu Jiu

Olt

» Bărbat arestat pentru agresiune, la Slatina

Mehedinţi

» Mehedinţi: Copil de 11 ani, identificat de polițiști, după ce a sustras bunuri dintr-o locuință
» Mehedinţi: Bărbat bănuit că a distrus porţile unei locuinţe şi a ameninţat mai multe persoane, reţinut

Vâlcea

» Vâlcea: Două persoane rănite, după ce o maşină a ajuns în şanţ

Sport

» Dragoş Bon aşteaptă decizia conducerii
» Marian Bondrea: Craiova e capabilă să o învingă pe Viitorul
» Fotbal / Liga I, play-out – etapa a 10-a:
» Tenis / Ana Bogdan, calificată în optimile de la Saint-Gaudens

Sanatate

» Lucruri pe care nu le știai despre roșii
» 5 semne vizibile că avem nevoie de aparat dentar

Magazin

» Taina navelor dispărute în adâncul oceanelor
» Japonia începe testarea noii generaţii de trenuri de mare viteză
» Noaptea Muzeelor la Muzeul de Artă Craiova
» Horoscop
» Bancul zilei
» Top 3 cele mai bune filme din ultimii zece ani

Top