10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUpdate: Autocisternă răsturnată în zona pădurii Saru

Update: Autocisternă răsturnată în zona pădurii Saru

O autocisterna s-a răsturnat peste separatorul de sens din beton, în zona pădurii Saru, judeţ Olt. Conform primelor date, nu sunt victime.
Circulatia a fost restrictionata în zonă, indicandu-se ruta ocolitoare Soparlita-Osica-Ganeasa.

La fața locului se află echipaje din cadrul Detașamentului Slatina și Gărzii Balș, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD și o autospecială pentru protecție chimică, biologică, radiologică și nucleară ( CBRN ) sub coordonarea Prim Adjunctului Inspectorului Șef al ISU Olt. Autocisterna era încărcată cu o substanță organică corosivă. Echipajele prezente la fața locului asigură măsurile de stabilire a situațiilor de urgență până la ridicarea în siguranță a autocisternei.

Din primele date, polițiștii au stabilit că o autocisternă, în timp ce se deplasa pe DN 65, din direcția Slatina către Craiova, nu ar fi adaptat viteza de deplasare și a pierdut controlul asupra direcției de mers, răsturnându-se.

Polițiștii rutieri acționează pentru preîntâmpinarea unor situații mai grave, fluidizarea traficului și efectuarea verificărilor care se impun.

Recomandăm tuturor conducătorilor auto să urmeze ruta ocolitoare, să manifeste răbdare și atenție sporită în trafic și să respecte semnalele și indicațiile polițiștilor. La fața locului sunt și alte autorități competente, pentru a interveni conform competențelor ce le revin.

Garda de Mediu a trimis o echipă la fața locului. Se știe că autocisterna a fost încărcată la OItchim si urma să ajungă în Grecia.

Alina Mitran

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS