12 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePrognoza meteo pentru vineri și sâmbătă

Prognoza meteo pentru vineri și sâmbătă

Meteorologii au anunţat că, vineri, vremea va fi în general instabilă. Cerul va fi variabil în sud-vest şi mai mult noros în rest și vor fi averse şi descărcări electrice pe arii relativ extinse, exceptând Oltenia şi Banatul, unde astfel de fenomene se vor semnala la nivel local. Izolat se vor înregistra cantităţi de apă mai însemnate. Pe crestele montane precipitaţiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări la munte şi în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 11 grade în estul Transilvaniei şi 22 de grade în sudul Olteniei.

În Bucureşti, vremea va fi în general instabilă, vor fi înnorări temporar accentuate, averse şi descărcări electrice. 9-10 grade dimineața. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 18 grade.

Sâmbătă, vremea se va încălzi. Temperaturile maxime se vor încadra între 15 grade pe litoral şi 25 de grade în Oltenia. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în regiunile estice, nordice şi centrale, precum şi la munte, iar spre seară în sud-vest. Local vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat vor fi condiţii de grindină.  În Bucureşti, vremea se va încălzi. 7-9 grade dimineața și 22-23 de grade la amiază. Cerul va fi variabil, iar condiţiile pentru averse şi descărcări electrice vor fi reduse.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS