Senatul are pe ordinea de zi a plenului de luni, pentru dezbatere şi vot, de la ora 16.00, moţiunea simplă a USR şi PNL la adresa ministrului Finanţelor, intitulată „Eugen Teodorovici – românii îţi cer să demisionezi!”, scrie Mediafax.
Dezbaterea şi votul moţiunii prin care Opoziţia cere demisia lui Eugen Teodorovici au fost amânate la plenul din 15 aprilie.
În textul moţiunii simplie, cele două partide de Opoziţie motivează că Eugen Teodorovici a dat destule dovezi de incompetenţă, iar prezenţa sa în continuare în fruntea ministerului Finanţelor Publice pune România într-un pericol economic major şi într-o postură jenantă faţă de partenerii noştri europeni şi euroatlantici.
Este pentru prima oară în Parlamentul când vocea cetăţenior este auzită în Parlament, prin intermediul unei moţiuni simple, demisia minstrului de Finanţe Eugen Teodorovici să fie cerută direct de români, precizează reprezentanţii USR, într-un comunicat de presă.
Moţiunea simplă este compusă din cererile societăţii civile, potrivit sursei citate.
“Orlando fie nu înţelege mecanismele unei economii de piaţă, fie nu vrea să le înţeleagă. Vreau să înceteze experimentele de tip comunist în România şi să lase să funcţioneze economia de tip concurenţial. Prin măsurile luate a reuşit: creşterea inflaţiei, cresterea cursului Ron/Euro, cresterea valorii ratelor la banca, destabilizarea bugetelor firmelor particulare. Dacă nu are experienţă în economia “adevarată”, îi recomand să lase slujba la stat şi să facă nişte internship la firme particulare. Ar avea mult de învăţat. Nu în ultimul rând: jos mâna de pe Pilonul II de pensii”, consideră Veronica Toma, reprezentant al societăţii civile.
“Îmi doresc că acest domn să îmi explice cum să îmi recuperez banii pe care i-am plătit in plus la rata pentru casa mea. Îmi doresc să ne spună prin ce minune de program personal reuşeşte să trăiască cu 100 de euro pe lună. Îmi doresc să ştiu dacă are vreo apăsare că mii de familii au venituri mai mici din cauza circuitelor lui neuronale încinse. Si, nu în ultimul rând, ii spun ca va rămâne în istorie ca un repetent al celor 7 ani de acasă”, spune Adriana Veres, conform comunicatului USR.
Vlad Ciobanu are o solicitare către ministrul Finanţelor şi anume acesta ar vrea să ştie “ce ‘plan’ există pentru cele 3 miliarde € abia împrumutate. Un ministru extrem de incompetent, care ia decizii după ureche, fără a avea cunoştinţe reale”.
„Cu echivalentul în lei a 100 de euro umpleam un coş mare de supermarket în 2016. Pâinea mea preferată ajunsese să coste 3 lei, acum e 7 lei, la TVA de 9%, ca atunci când TVA era nediferenţiat. Azi nu reuşesc să cumpăr cu echivalentul unei sute de euro nici cât consumam într-o săptămână. Taxele locale au crescut cu cca 25%. Preţul combustibilului a sărit iar în tavan. În fiecare zi descopăr că a mai crescut preţul unui produs sau serviciu vital. Şi Orlando ne minte ca pe cretini, că face ce face ca să scadă preţurile pentru populaţie. Nu suntem cretini”, conchide o altă reprezentantă a societăţii civile, Dana Busuioc.
Ultima moţiune simplă la adresa ministrului Eugen Teodorovici a avut loc la Camera Deputaţilor, pe 20 martie. Deputaţii au respins atunci moţiunea intitulată „Lăcomia pesedistă subminează economia naţională”, prin care se cerea abrogarea OUG 114/2018.