14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMeniul pregătit pentru Suveranul Pontif pe durata vizitei în România. Vezi ce va mânca Papa Francisc

Meniul pregătit pentru Suveranul Pontif pe durata vizitei în România. Vezi ce va mânca Papa Francisc

În vizita pe care o va face în România, între 31 mai şi 2 iunie, Papa Francis nu va avea timp „să savureze mâncarea românească”, fiind mai tot timpul în mişcare. Potrivit unor surse din cadrul Bisericii Catolice din România, meniul Suveranul Pontif va fi unul cu specific italienesc, informează Mediafax.

Papa Francisc va opta pentru un meniu mediteraneean – italienesc pe durata vizitei sale în România şi „nu va avea timp să savureze mâncarea românească”, au declarat, pentru Mediafax, surse din cadrul Bisricii Catolice din România.

Suveranul Pontif va avea un meniu simplu, dar foarte bogat în legume. Potrivit presei din Italia, Papa Francis preferă să consume legume şi verdeţuri de sezon cu ulei de măsline.

În general, la primul fel, Papa alternează orezul (risotto) cu paste „în alb”, iar la felul doi preferă carne albă sau peşte proaspăt, scria recent repubblica.it. La desert, Suveranul preferă fructele de sezon.

Potrivit reprezentanţilor Bisericii Catolice din România, pe parcursul celor două nopţi petrecute în România, Papa Francisc va fi cazat la Nunţiatura Apostolică din Bucureşti, acolo unde, în urmă cu 20 de ani, a fost cazat şi Papa Ioan Paul al II-lea.

Sfântul Părinte pleacă de la Roma vineri, 31 mai a.c., la ora 8.10 de pe aeroportul Roma – Fiumicino cu direcţia Bucureşti – Otopeni, unde urmează să ajungă la ora 11.30. După primirea oficială de la aeroport, Papa va merge la Palatul Prezidenţial Cotroceni pentru ceremonia de bun venit, vizita de curtoazie la preşedintele României şi întâlnirea cu prim-ministrul. La ora 13.00, la Palatul Cotroceni, Suveranul Pontif prezintă primul discurs al vizitei în cadrul întâlnirii cu autorităţile, reprezentanţii societăţii civile şi membrii Corpului Diplomatic.

„După întâlnirile cu autorităţile politice şi societatea civilă, a doua parte a zilei este dedicată dimensiunii spirituale, începând cu Biserica ortodoxă şi încheind cu Biserica catolică”, potrivit programului anunţat de Biserica Catolică.

Astfel, la 15.45, Papa merge la Palatul Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Rmâne (BOR) pentru o întâlnire privată cu patriarhul ortodox, după care urmează întâlnirea cu Sinodul permanent al Bisericii ortodoxe, în faţa căruia prezintă cel de-al doilea discurs al vizitei.

Întrevederea cu reprezentanţii Bisericii ortodoxe se încheie cu vizita Papei şi a Patriarhului la noua catedrală ortodoxă pentru rugăciunea „Tatăl Nostru” şi cu un cuvânt de salut din partea Succesorului lui Petru. Prima zi a papei în România se încheie cu Sf. Liturghie oficiată în catedrala ”Sf. Iosif” a arhidiecezei romano-catolice de Bucureşti.

Programul Suveranului Pontif în România

Sâmbătă, 1 iunie 2019: Bucureşti – Şumuleu Ciuc – Iaşi – Bucureşti Sfânta Liturghie la sanctuarul de la Şumuleu-Ciuc ocupă prima parte a zilei de sâmbătă, 1 iunie a.c., din agenda călătoriei apostolice în România, urmând ca, în partea a doua a zilei, Papa să viziteze dieceza de Iaşi pentru o întâlnire cu tinerii şi familiile.

La ora 9.30, pontiful pleacă de la Bucureşti cu avionul spre Bacău, după care merge cu elicopterul la Miercurea-Ciuc, în arhidieceza romano-catolică de Alba-Iulia. Succesiv, iar apoi cu automobilul la sanctuarul Fecioarei Maria de la Şumuleu-Ciuc, unde celebrează Sf. Liturghie cu pelerinii prezenţi şi ţine omilia celebrării euharistice.

În jurul orei 17.00 ajunge cu elicopterul pe aeroportul din Iaşi. La 17.30 face o vizită la catedrala romano-catolică, după care merge în faţa Palatului Culturii pentru o întâlnire mariană cu tinerii şi familiile, cărora le adresează cel de-al şaselea discurs al vizitei. În cursul serii, se întoarce cu avionul la Bucureşti.

Duminică, 2 iunie 2019: Bucureşti – Blaj – Roma. Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în ritul bizantin român şi ceremonia de beatificare a şapte episcopi greco-catolici martiri se află în centrul agendei celei de-a treia şi ultimei zile a călătoriei apostolice în România.

Sfântul Părinte pleacă de la Bucureşti cu avionul duminică, la ora 9.00, cu direcţia Sibiu, de unde merge cu elicopterul la Blaj, sediul istoric al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică. Aici, pontiful celebrează Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie cu beatificarea a şapte episcopi greco-catolici martiri, ritul sacru desfăşurându-se pe Câmpia Libertăţii de la Blaj.

Papa prezintă omilia celebrării euharistice şi recită antifonul marian pascal ”Regina Coeli” (”Bucură-te, Regina Cerului”). După prânzul cu suita papală, Sfântul Părinte are o întâlnire cu comunitatea rom din Blaj. În fine, în jurul orei 17.00, papa soseşte cu elicopterul la aeroportul din Sibiu pentru ceremonia de rămas bun.

Papa Francisc pleacă din România cu avionul duminică, 2 iunie a.c., la 17.30, urmând să ajungă pe aeroportul Roma – Ciampino în jurul orei locale 18.30. După nelipsita vizită la icoana Maicii Domnului ”Salus Populi Romani” din bazilica Santa Maria Maggiore, Suveranul Pontif se întoarce la reşedinţa sa din Casa ”Sf. Marta” din Cetatea Vaticanului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS